MUGUR MIHĂESCU, LA PRIMĂRIA CAPITALEI Mugur Mihăescu, vicepreședintele Asociației Comercianților din Centrul Istoric (ACCIB) și componentul trupei de umor „Vacanța Mare”, va fi consilier personal al primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.
Mihăescu va avea ca principală responsabilitate relația dintre municipalitate, prin toate instituțiile acesteia, cu Centrul Istoric al Bucureștiului, pe toate planurile – urbanistic, comercial, cultural, curățenie, ordine publică, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al PMB, Mugur Mihăescu a fost desemnat în această funcție în urma consultării cu membrii Asociației Comercianților din Centrul Istoric al Bucureștiului.
„Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic și comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple.
Cei care își desfășoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, așa că le-am solicitat să-și desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvare”, declară Gabriela Firea, potrivit comunicatului PMB.
Citeşte şi ANUNŢ IMPORTANT DE LA MINISTRUL DE EXTERNE – Când va adera România la zona euro
PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI – Află când vin ploile de toamnă