ISU INFORMEAZĂ 10% din unitățile de învățământ nu au în prezent autorizație de securitate la incendiu, cu trei săptămâni înainte de începutul anului școlar. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat, miercuri, că inspectoratele pentru situații de urgență din țară, în colaborare cu inspectoratele școlare județene, au verificat toate școlile care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, concluzia fiind că, dintr-un total de 26.733 construcții, 2.632 (aproximativ 10%) funcționează fără deținerea acestui act de autoritate. În plus, ritmul emiterii acestor avize a scăzut, față de perioada octombrie 2016-martie 2017.
Asupra acestei situații au fost informate Administrația Prezidențială, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, instituțiile prefectului și consiliile județene.
De asemenea, au fost organizate întâlniri cu reprezentanții autorităților publice locale. Facem mențiunea că autorizația de securitate la incendiu se emite în baza solicitărilor adresate de autoritățile administrației publice locale.
„În lipsa acestor solicitări, însoțite de documentația tehnică aferentă și a existenței lucrărilor care țin de îndeplinirea cerinței securitate la incendiu, acest act nu poate fi emis. Cu toate eforturile depuse de inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov în a acorda asistență tehnică de specialitate, se constată o scădere a mediei lunare de emitere a acestor acte de autoritate de la 23 autorizații pe lună, cât s-a înregistrat în perioada octombrie 2016 – martie 2017, la 13 autorizații pe lună”, mai transmite ISU.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență mai arată că a întreprins o acțiune comună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în sensul în care lista nominală a construcțiilor la care nu s-au putut prezenta documentațiile tehnice necesare, precum și cele care necesită continuarea unor lucrări de conformare, a fost transmisă în vederea introducerii clădirilor în Programul Național de Dezvoltare Locală.
Sursă info și foto.