SE SCHIMBĂ MENIUL ÎN ȘCOLI Laptele şi cornul se vor da la pachet cu fructe sau legume. Guvernul a unit două programe, pentru a încuraja alimentaţia sănătoasă în rândul elevilor. Specialiştii cred însă că orele de nutriţie în şcoli ar fi mult mai utile. Ne-au explicat acest lucru şi în cadrul campaniei TVR „Copii cu greutate” – împotriva obezităţii infantile.
Fructele şi legumele intră în meniul zilnic al elevilor în viitorul an şcolar. Guvernul a unit programul „Cornul şi laptele” cu cel european, prin care se oferă copiilor fructe. Problemele birocratice se vor rezolva prin măsurile de implementare stabilite la 30 de zile de la intrarea în vigoare, potrivit Știri.TVR.ro.
Dar pot apărea probleme de nutriţie. Este mai util pacheţelul de acasă. O subliniază tot nutriţioniştii, care le recomandă părinţilor să-şi trimită copiii la şcoală fără bani de buzunar, ca să nu fie tentaţi să-şi cumpere dulciuri sau chipsuri. Este important ca pacheţelul să conţină şi un fruct.
Părinţii sunt de acord că programul este bun pentru copiii fără posibilităţi şi ajută la prevenirea abandonului şcolar, mai ales în mediul rural, dar îşi fac probleme pentru spaţiile de depozitare.
Noul program pentru formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase asigură şi participarea României la „Programul pentru şcoli al Uniunii Europene”, care se va încheia în 2023. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.
Sursă info.
Sursă foto.