MINISTRUL SĂNĂTĂȚII Aproape 100 de oameni au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de legea privind vaccinarea obligatorie. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că Legea vaccinării a trecut prin Guvern şi a dat asigurări că părinţii nu vor fi obligaţi să îşi vaccineze copiii, însă aceştia vor trebui să îşi asume responsabilitatea, potrivit Adevărul.ro.
„Pot refuza vaccinarea, însă în momentul în care ştiu că îşi asumă responsabilitatea. Ce înseamnă responsabilitate? Dacă se îmbolnăveşte o comunitate este responsabilitatea ta că nu ţi-ai vaccinat copilul, asta este o responsabilitate enorm de mare. În momentul de faţă, refuzul este datorat, pe de o parte, aşa-zişilor antivaccinişti, care promovează tot felul de mesaje şi tot felul de teze mai mult sau mai puţin susţinute şi datorită faptului că populaţia nu este informată„, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Acesta a subliniat rolul autorităţilor şi medicilor de familie în informarea corectă privind vaccinarea.
„De ce credeţi că în această lună au fost vaccinaţi 60.000 de copii? Pentru faptul că autorităţile de sănătate publică, medicii de familie au luat foarte în serios activitatea, au informat părinţii (…). Informăm, ducem vaccin suficient la nivelul medicilor de familie în aşa fel încât să avem toate condiţiile. Vă asigur că lucrurile vor intra într-un făgaş normal, aşa cum au intrat în toate ţările europene”, a spus ministrul Florian Bodog.
Ministrul Sănătăţii a adăugat că speră ca Legea vaccinării să fie dezbătută cu celeritate în Parlament.
„Tocmai am trecut prin guvern forma legii vaccinării, unde vaccinarea este obligatorie. Părintele este obligat să participe la acţiunile de informare pe care noi le organizăm, medicii de familie le organizează, are dreptul să refuze vaccinarea, însă îşi asumă toate responsabilităţile care decurg urmare a refuzului său. Există sancţiuni de la nivel de ministru până la medicul de familie şi până la părinte în ce priveşte nerespectarea prevederilor legii. Legea va trece prin Parlament şi sunt încrezător că parlamentarii vor acţiona cu celeritate pentru că ne dorim să avem o naţiune sănătoasă, ne dorim să nu mai avem copii care mor din cauză că nu sunt vaccinaţi„, a mai spus ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost prezent, joi şi vineri, într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. El a mers la Spitalul Judeţean Târgovişte, Spitalul Pucioasa şi Sanatoriul TBC de la Moroieni. Ministrul a subliniat că au fost alocate fonduri pentru unităţi medicale din judeţ pentru dotări cu aparate, iar în cazul Sanatoriului de la Moroieni, pentru reabilitarea unităţii medicale. De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că a stat de vorbă cu pacienţi şi cadre medicale pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă.
Sursă