DIN A DOUA ÎNCERCARE Garbine Muguruza a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Venus Williams, în finală, cu 7-5, 6-0, după 67 de minute.
Muguruza (23 de ani) a reușit, astfel, să pună mâna pe trofeul de la Londra, la a doua încercare, după ce, în urmă cu doi ani, ea a pierdut finala, în fața surorii lui Venus, Serena Williams.
Pentru jucătoarea din Spania acesta este cel de-al doilea titlu major din carieră, după cel câștigat la Roland Garros, în urmă cu un an, după o finală în care a învins-o chiar pe Serena Williams.
Sâmbătă, în ultimul act de pe ”centralul” de la All England Lawn Tennis Club, ambele jucătoare au mers cap la cap în prima parte a setului inagural. Pe final însă, după ce, la 5-4 în favoarea sa, Venus a ratat două șanse consecutive de a închide manșa pe serviciul advers, ”Garbi” a realizat break-ul, iar apoi și-a adjudecat și setul.
În cel de-al doilea, Muguruza nu a mai avut nicio problemă și i-a administrat un ”bagel”fostei lidere mondiale, ajunsă acum la 37 de ani. Finala s-a încheiat cu o minge lungă trimisă de americancă, la care iberica a cerut challenge, iar reluarea a întors decizia arbitrilor de linie, care nu au strigat out.