Acasăoameni noiDIASPORA START UP – 76 de milioane de euro pentru românii din...

DIASPORA START UP – 76 de milioane de euro pentru românii din diaspora care vor să-şi deschidă o afacere

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIASPORA START UP   Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) a aprobat 32 proiecte în valoare de 76 milioane euro, prin Diaspora Start Up, acestea fiind destinate antreprenorilor români care locuiesc în străinatate sau celor care s-au întors recent în ţară şi doresc să-şi valorifice abilităţile profesionale dobândite în afară, prin deschiderea unei afaceri în România. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), cetăţenii români care au domiciliul în străinatate de minimum 12 luni şi doresc să-şi înfiinţeze o afacere în România, pot accesa ajutorul de minimis în valoare maximă de 40.000 euro şi pot urma programe de formare antreprenorială (inclusiv de tip e-learning), prin intermediul administratorului schemei de antreprenoriat.

Propunerile au fost depuse în cadrul apelului de proiecte POCU/89/3/7/’Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbana – Diaspora Start Up’ de către administratorii de schemă de antreprenoriat (autorităţi publice locale, camere de comerţ, furnizori de servicii de formare profesională continuă, organizaţii sindicale şi patronale, asociaţii profesionale şi ONG-uri).

Prin Programul de Guvernare ne-am asumat măsuri care să încurajeze întoarcerea tinerilor români acasă. Mă bucur să anunţ contribuţia fondurilor europene la acest obiectiv de importanţa majoră pentru România. Trebuie să înţelegem că ţara noastră poate deveni mai puternică dacă ştie să valorifice educaţia, puterea de muncă şi creativitatea tinerilor noştri”, afirmă ministrul-delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb.

În context, Andreea Pastîrnac, ministru pentru Românii de Pretutindeni, a subliniat că Diaspora Start-up este un exemplu foarte bun de conlucrare interministerială, prin care sprijinim antreprenorii să se întoarcă acasă şi să aducă atât plus-valoareeconomiei româneşti cât şi infuzie de know-how din statele unde au lucrat.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritara 3 – Locuri de munca pentru toţi, Prioritatea de investiţii – Activităţi independente, antreprenoriat şi înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi şi a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. – Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Citește continuarea articolului AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA