PREDICA DE DUMINICĂ Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Duminica a 5-a după Rusalii). „În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.” (Matei 8, 28-34; 9, 1)
Sfântul Evanghelist Matei arată că, după ce Mântuitorul a potolit furtuna de pe Marea Galileii, în care erau cuprinși ucenicii Săi, El a trecut pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarenilor, unde L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, desfigurați și dezlănțuiți, astfel încât nimeni nu îndrăznea să le treacă prin preajmă. Aceștia au început să strige după Iisus: „Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29). Ceea ce surprinde în aceste cuvinte este convingerea duhurilor celor rele și necurate, prezente în cei doi oameni, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că puterea Lui este o realitate, care chinuie, tulbură și înfricoșează pe aceste duhuri demonice, aflate în acei oameni bolnavi.
Sfânta Evanghelie a acestei duminici pune în lumină din nou puterea lui Iisus Hristos, care mărturisește despre puterile și darurile Împărăției Lui, care biruiește puterile răului și ale întunericului. Această Împărăție a Sa a anunțat-o Domnul încă de la începutul propovăduirii Sale. Manifestarea acestei Împărății a Lui are loc atunci când El iartă păcatele, vindecă bolnavii, învie morții și, în final, ea apare atotbiruitoare atunci când învie El Însuși. Pe de altă parte, realitatea răului este ea însăși o evidență, astfel încât Iisus Hristos a venit în lume ca să strice lucrarea celui rău.
Stăpânirea omului de către duhul cel rău, demonic, este o realitate prezentă nu numai în vremea Mântuitorului, ci manifestări ale duhului celui rău sunt prezente sub diferite forme în orice timp. Demn de reținut este faptul că puterea Împărăției lui Hristos anihilează puterile demonice, restaurându-l pe om în toată demnitatea și frumusețea sa duhovnicească.
De aceea, Evanghelia acestei duminici ne oferă prilejul de a medita împreună asupra Împărăției lui Iisus Hristos și a împărăției răului.
Împărăția lui Dumnezeu, tainică și vizibilă, prezentă și viitoare, în același timp
Manifestarea Împărăției lui Dumnezeu a fost anticipată de către Sfântul Ioan Botezătorul (cf. Matei 3, 2) și de către Iisus Hristos Însuși, încă de la începutul activității Sale mântuitoare, spunând: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Iisus Hristos a arătat în mai multe rânduri, prin învățăturile și, mai ales, prin pildele sau parabolele pe care le-a rostit, cât de importantă este Împărăția Sa sau Împărăția lui Dumnezeu, care are menirea de a cuprinde în ea pe toți oamenii. După învățătura Mântuitorului, Împărăția Sa se exprimă în primul rând ca realitate prezentă în inimile oamenilor, în al doilea rând ca realitate istorică, socială, sau prin Biserică, și în al treilea rând se va descoperi deplin la Parusia sau cea de-a doua venire a Domnului întru slavă, când va judeca viii și morții. Este vorba, în acest din urmă sens, de raiul cel veșnic, unde vor ajunge toți cei drepți și bineplăcuți ai lui Dumnezeu.
Împărăția lui Dumnezeu în înțeles de stare interioară, lăuntrică, înseamnă o trăire plină de pace, bucurie și lumină duhovnicească, de care se bucură oamenii, care se află mereu în comuniune de viață și iubire cu Dumnezeu, au conștiința împăcată și luminată şi care trăiesc bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii lor. Acești oameni credincioși sunt păstrători ai credinței plenare, vii și mântuitoare a lui Iisus Hristos, care se hrănesc mereu din Cuvântul lui Dumnezeu și din Tainele Bisericii. Aceștia duc o viață plină de sens și de bogăție spirituală, pentru că se hrănesc permanent din „Izvorul cel fără de moarte”. Purtătorul acestei Împărății este omul conștiinței luminate, al cinstei, al jertfelniciei, care trăiește tot mai intens în sufletul lui virtuțile teologale ale credinței, nădejdii și dragostei, concretizate în lumina faptelor bune. Despre această treaptă a Împărăției vorbește Mântuitorul când spune: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21).
A doua treaptă a Împărăției lui Dumnezeu este Biserica, ca realitate socială, văzută, și înseamnă revărsarea stăpânirii lui Dumnezeu din suflet în afară, în viața concretă. Ea se realizează treptat prin asumarea directă, vie și personală a Evangheliei, prin mărturisirea credinței mântuitoare, prin gândurile și faptele bune ale oamenilor. Astfel, Împărăția lui Hristos și a Tatălui înțeleasă în acest fel este calea vieții celei adevărate, a harului și a luminii dumnezeiești. Este Împărăția binelui și adevărului, a dreptății și a bunătății, care iradiază din și prin Biserică, Trupul lui Hristos, pătruns de Duhul Sfânt, în afară, în societate, în lume. De aceea, Biserica mărturisește, prin credința propovăduită și prin lucrarea de sfințire și de mântuire a oamenilor, despre darurile Împărăției lui Hristos. Aceasta se întâmplă deoarece Hristos Însuși lucrează în lume, prin Biserica Sa, așa cum a lucrat în lume, în timpul vieții Sale pământești.
Treapta ultimă sau finală a Împărăției lui Hristos este aceea care se va descoperi în mod deplin la cea de-a doua venire a Domnului. Atunci, Hristos Domnul va fi cu cei credincioși, iubitori și jertfelnici pentru totdeauna în Împărăția iubirii, a bunătății și a luminii Sale celei neapuse.
Răul, puterea care provoacă suferință și moarte
Așa cum ne arată Evanghelia de astăzi, pe lângă Hristos și iubirea Sa nemărginită față de oameni și suferințele lor, există și o altă realitate: aceea a răului, a suferinței, a demonilor. Demonizații din ținutul Gadarenilor sunt o mărturie vie a lucrării duhurilor diavolești. Această realitate este o adevărată împărăție a răului, prezentă sub diferite forme în lume: răul fizic, răul moral și cel demonic, duhul cel rău și, în final, răul cel veșnic al iadului. Pe acestea Hristos le-a biruit prin Cruce: „El a dezbrăcat domniile și puterile și le-a dat pe față cu hotărâre, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2, 15). Prin Hristos Biruitorul iadului, credincioșii pot birui și ei aceste lucrări malefice, care încă mai au putere asupra oamenilor. Formele de manifestare ale acestora sunt variate. Ele sunt cauza căderii omului de la fața lui Dumnezeu (Facere cap. 3), împiedică pe om să împlinească binele și voia lui Dumnezeu, ispitesc pe om să săvârșească răul (I Corinteni 7, 5), zădărnicesc răspândirea în lume a Cuvântului Evangheliei lui Hristos, amăgesc lumea (Apocalipsa 12, 9), stăpânesc demonic pe oameni și le provoacă multă suferință (Matei 15, 22; Marcu 1, 26) etc. Această împărăție a răului a fost nimicită de Iisus Hristos prin puterea sa dumnezeiască, ce a culminat în Pătimirile, Moartea și Învierea Sa, așa cum arată Sfântul Apostol Pavel (cf. Efeseni 2, 4-5).
Ce vom alege?
Evanghelia de astăzi este una care ne cheamă pe toți să rămânem sau să reintrăm în Împărăția iubirii lui Iisus Hristos. În felul acesta, omul va putea să ajungă la adevărata înțelegere a vieții, depășind toate ispitele și încercările duhurilor demonice, care caută să-l îndepărteze de Dumnezeu – Izvorul vieții lui. Se cuvine ca darul libertății cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om să-l folosească în sensul dorit de Dumnezeu, adică, pentru a căuta iubirea, binele, pacea, împăcarea și iertarea. Astfel, darurile Împărăției lui Hristos vor veni asupra lui. Mântuitorul ne cheamă permanent să rămânem în această Împărăție a Lui de pe pământ, care este Biserica Sa. Numai așa se va împlini și cu noi cuvântul Evangheliei: „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 14-15).
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan
