MOMENTUL EXPLOZIEI – Ca orice proiect totalitar, care angajează abuzul în numele unui ideal social, foiletonul DNA își află sfârșitul într-o răzmeriță internă.

Între axiomele justițiariste și mecanica aplicării lor a apărut un hău penal. Procurorii se revoltă împotriva șefei, așa cum s-au revoltat securiștii împotriva lui Ceaușescu. Ceea ce vedem acum sunt zilele represiunii interne, intervalul în care dictatorul își ancheta slugile pentru insubordonare. Dar momentul exploziei e aproape. Disidenții secției a II-a se vor înfrăți cu masele, cu CSM, cu ministrul și cu antipropaganda, iar Laura Codruța Kövesi și sinistra ei manie vor merge singure la zid.

Nu se pune problema probelor. Ceea ce demonstrează logica de un deceniu încoace e încununat azi de stenograme și mărturii. În spatele anchetelor selective a stat mereu procurorul-șef. Iar în spatele procurorului-șef a stat mereu o dorință politică.

Kövesi nu le-a cerut subordonaților să facă dosare cu miniștri sau cu prim-miniștri doar fiindcă suferea de boala represiunii nebune. Le-a cerut, în principal, fiindcă ani la rând, de când a fost numită și până când a fost abandonată, i s-au cerut. Iar de cerut, i le-a cerut Băsescu, uneori cu vocea lui, vorbindu-i despre carieră, alteori cu vocea Monicăi Macovei, care-i vorbea despre justiție, și, cel mai adesea, cu vocea șefilor din SRI și din ÎCCJ, când statul modernizat își scotea lucrătorii la munca câmpului tactic.

“E brutală și nu știe carte”, zice azi Băsescu la televizor despre Kövesi. I-au spus lui “procurorii de elită din DNA”, procurori care “s-au opus la numirea ei”. S-au opus cui? Cine a insistat să fie numită? Cine a șantajat Guvernul Ponta cu blocarea numirii șefilor de parchete dacă nu e pusă Kövesi la DNA? Care președinte al României și-a construit impostura și autoritarismul pe sloganul găunos al anticorupției?

De la un cap la altul, cariera Laurei Codruța Kövesi a stat pe voința de putere a unui om, a camarilei și a fantasmei lui erotice. Băsescu a fost un președinte al conflictului, al răzbunării și al dosarelor, iar Kövesi a fost unul din instrumentele ascuțite din trusa lui mongolă. Astăzi, acest om se întoarce la locul crimelor și, cu inocența hienei care mai roade din hoitul rudelor, mușcă din complici.

E o demonstrație pe care faptele o fac, e o demonstrație pe care, din păcate, o face răbdarea. S-a scurs atâta timp degeaba. O societate întreagă, speriată de propriile bănuieli, a refuzat să privească răul în față. Oameni și instituții, încălcând legea, au pus la punct viziunea personală despre lume a președintelui Băsescu și a apropiaților lui. Mai mult, acesta a creat o obișnuință a abuzului și un mod de operare la nivel înalt, împărtășit azi, într-o oarecare măsură, de succesor.

Nu vorbim aici despre arestarea hoților, ci despre selecția lor. Nu vorbim despre anticorupție ca principiu de însănătoșire, ci despre anticorupție ca măciucă politică. Un cor de mâncători de căcat din mass-media au susținut cu gura plină faptele acestei haite. Azi, fac ce face Băsescu: își înfierează foștii părtași și se rearanjează în dispozitive acoperite.

Pentru ca măsurile de îndreptare să fie corecte, concluziile trebuie trase până la capăt. DNA e o instituție și atât, e un instrument sanitar al societății, izvorât poate din înapoierea și zelul nostru față de Occident, dar trebuie să rămână și să existe. Fără să conțină valori exaltate, fără idealuri tari, leniniste, și fără acel iluminism otrăvit care duce hoțul în arest înainte ca judecătorul să fi stabilit că e hoț.

Vă amintiți cum striga Băsescu în 2012? “Au fost condamnați Vântu, Iacubov, Năstase și mulți alții urmează. Și asta îi înspăimântă. Nu au vrut să fie Băsescu președinte…”

De aici poate să înceapă evaluarea DNA.

Doru Bușcu