AcasăEvenimentSport96 DE SELECȚII ÎN ECHIPA UNGARIEI - Gabriella Szucs de la HCM...

96 DE SELECȚII ÎN ECHIPA UNGARIEI – Gabriella Szucs de la HCM Baia Mare va juca pentru naționala de handbal a României!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gabriella Szucs (31 de ani), interul stânga al celor de la HCM Baia Mare, a fost de acord cu propunerea oficialilor Federației Române de Handbal de a face parte din lotul primei reprezentative. Totul a pornit de la ideea selecționerului Tomas Ryde, care este impresionat de randamentul sportivei la echipa de club.

Ryde i-a întrebat pe șefii FRH despre situația Gabriellei iar forul condus de către Alexandru Dedu a luat legătura cu jucătoare, care are dublă cetățenie, română și maghiară.

”Gabriella Szucs are dublă cetățenie și ne-a spus că ar fi încântată să joace pentru România, astfel că ne-a făcut plăcere și vom colabora”, a spus Alexandru Dedu.

Astfel, Gabriella Szucs va face parte din lotul naționalei care va participa la Campionatul Mondial din Danemarca, programat în perioada 5-20 decembrie.

Sportiva, care este născută în Oradea, și care a avut evoluţii apreciate la Oltchim Râmnicu Vâlcea, HC Zalău şi HCM Baia Mare, a fost extrem de emoționată de invitația neașteptată pe care a primit-o.

”Invitaţia mi-a creat o senzaţie specială şi a fost o onoare în acelaşi timp. Consider că, în viaţa unui sportiv, punctul culminant este acela de a reprezenta ţara în competiţiile internaţionale.

Sper să înţeleagă atât suporterii din Ungaria, cât şi cei de aici că eu, pentru acest moment al carierei mele sportive, am ales să joc pentru România! Selecţionerul Nemeth Andras m-a căutat în legătură cu convocarea la echipa Ungariei, dar după ce am confirmat că voi juca pentru România.

Vreau să îi mulţumesc pe această cale pentru încredere, dar eu m-am decis să rămân şi să joc pentru România”, a spus Szucs pentru prosport.ro.

Gabriella Szucs are 96 de selecţii pentru naţionala Ungariei, reprezentativă alături de care a câștigat medalii de bronz la Campionatul European din 2014 şi la Campionatul Mondial din 2005.

Ultima mare competiție la care a participat interul stânga a fost Campionatul European din Macedonia din 2008. După aceea, nu a mai primit nicio convocare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA