AcasăActualitate112ÎN 48 DE ORE - Aproximativ 13.000 pachete cu țigări de contrabandă,...

ÎN 48 DE ORE – Aproximativ 13.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN 48 DE ORE Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 48 de ore, aproximativ 13.000 pachete cu țigări, în valoare de 153.000 de lei, în cadrul mai multor acțiuni desfășurate în zona de competentă.

În data de 6 octombrie, pe timpul desfășurării unor misiuni în zona de responsabilitate, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a depistat, în curtea unui imobil din Vișeu de Sus, un autoturism în care se puteau observa mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.660 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 31.000 de lei.

Proprietarul imobilului și un alt cetățean român sunt cercetaţi pentru infracțiunea de colectare, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Joi, 5 octombrie, în jurul orei 20.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, în apropierea frontierei de stat, trei persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa către interiorul țării, transportând colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea celor în cauză.

În momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră, aceștia au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul statului vecin.

Au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare și supraveghere a zonei.

La fața locului au fost descoperite nouă colete ce conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 53.000 lei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au descoperit, în ultimele 48 de ore, în cadrul mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență extra comunitară desfășurate în zona de responsabilitate, cantitatea totală de 5.800 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 69.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA