Acasăslolvacia21 APRILIE - Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în această zi...

21 APRILIE – Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în această zi (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

21 APRILIE este a 111-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

753 î.Hr.: Conform legendelor, a fost construită Roma de către Romulus și Remus, marcând astfel nașterea vechiului Imperiu Roman.

1509: Henric al VIII-lea al Angliei devine rege după decesul tatălui său, Henric al VII-lea.

1526: Împăratul mogul Babur stabilește în India o dinastie islamică, ca urmare a victoriei în bătălia de la Panipat.

1689: Un mare incendiu cuprinde Biserica Neagră din Brașov, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.

biserica_neagra_brasov

1836: Forțele texane conduse de Sam Houston au învins armata generalului mexican Antonio López de Santa Anna în bătălia de la San Jacinto.

1864: Alexandru Ioan Cuza sancționează Codul Penal care intra în vigoare în anul 1865.

1877: Pe toată lungimea graniței dunărene, artileria turcă bombardează malul românesc: Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași.

1882: La Sankt Petersburg, a fost încheiat un acord între România și Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din Războiul din 1877-1878.

1895: A fost promulgată Legea minelor, care prevedea, pentru prima dată în România, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale și metalifere.

1918:  Manfred von Richthofen (Freiherr Manfred Albrecht von Richthofen) (n. 2 mai 1892, „Breslau” azi Wrocław – d. 21 aprilie1918, la Vaux-sur-Somme, Franța), a fost un pilot de elită german și tactician briliant al luptelor aeriene din primul război mondial. Un adevărat as al duelurilor aviatice, a doborât în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice. A fost supranumit de germani „Der Rote Baron” (Baronul roșu) – deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roșie, aceeași poreclă („Baronul roșu”) fiind folosită și de englezi. Francezii l-au intitulat însă „Le Diable Rouge“ (Demonul roșu).

Se spune că avionul lui roșu ar fi devenit legendar, fiind considerat de unii un avion care nu poate fi doborât. La 21 aprilie 1918 are loc o luptă aeriană cu escadronul 209 RAF, condus de canadianul „Arthur Roy Brown”. Manfred von Richthofen urmărea avionul inamic a lui „Wilfrid May”, iar canadianul vine în ajutorul lui May. În focul luptei, Manfred von Richthofen nu va respecta unul din punctele dictonului instructorului său de a nu trece pe teritoriul inamic. El va fi omorât de o împușcătură care a fost controversată, cauza controversei fiind cui îi revine cinstea de a reușit doborârea „Baronului roșu”, aviatorului canadian sau artileriei antiaeriene australiene. Azi dovezile atestă faptul că Manfred von Richthofen a murit din cauza unei hemoragii interne cauzată de o împușcătură de jos, de la sol. La 21 aprilie 1918 a fost îmormântat de britanici cu tot onorul militar, lucru care reflecta respectul acordat pilotului căzut, care în timpul carierei sale militare a avut 80 de victorii confirmate în luptele aeriene. (FOTO)

April-20-1918-Bloody-Red-Baron-Shoots-Down-79th-and-80th-Airplanes-1

1944: Femeile din Franța și-au câștigat dreptul de vot.

1949: Maria Callas se căsătorește cu Giovanni Battista Meneghini, deși îi separă o diferență de vârstă de 37 de ani.

1960: Inaugurarea orașului Brasilia, noua capitală federală a Braziliei (orașul a fost construit între anii 1957 și 1960 după planurile arhitectului Oscar Niemeyer și ale urbanistului Lucio Costa).

Monumental-Axis-Brasilia-Brazil

1995: Exploratorul Teodor Gh. Negoiță devine primul român care atinge Polul Nord, în cadrul unei expediții ruse de cercetare.

2003: Alegerea procurorului Curții Penale Internaționale (CPI), primul tribunal mondial permanent menit să judece individual persoane acuzate de crime de război, genocid precum și alte încălcări flagrante ale drepturilor omului. Aceasta instituție, înființată în urma unui tratat ratificat de reprezentanți din 87 de țări (Haga, 21–23).

Nașteri

1555: Ludovico Carracci, pictor italian (d. 1619)

1652: Michel Rolle, matematician francez (d. 1719)

1671: John Law, economist scoțian (d. 1729)

1729: Țarina Ecaterina a II-a a Rusiei (d. 1796)

1774: Jean-Baptiste Biot, fizician francez (d. 1862)

1816: Charlotte Brontë, scriitoare britanică (d. 1855)

1828: Hippolyte–Adolphe Taine, istoric, estetician, filosof și critic literar francez (d. 1893)

1837: Fredrik Bajer, politician danez, laureat Nobel (d. 1922)

1864: Max Weber, economist și sociolog german (d. 1920)

1889: Paul Karrer, chimist elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)

1915: Anthony Quinn, actor de film american de origine mexicană (d. 2001)

1926: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (oficial se sărbătorește în luna iunie)

1931: Alexandru Balaban, inginer chimist, vicepreședintele Academiei Române din 11 aprilie 1995

1963: Tatiana Stepa, compozitoare și interpretă română de muzică folk (d. 2009)

Decese

1073: Papa Alexandru al II-lea

1109: Anselm de Canterbury, teolog de seamă, arhiepiscop de Canterbury (n. 1033)

1142: Pierre Abélard, filosof francez (n. 1079)

1509: Henric al VII-lea al Angliei (n. 1457)

1574: Cosimo I de’ Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1519)

1699: Jean Racine, dramaturg francez (n. 1639)

1910: Mark Twain, scriitor american (n. 1835)

0218_mark-twain

1965: Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (n. 1892)

1971: Nicolae Bagdasar, filosof român (n. 1896)

1984: Marcel Iancu, pictor, arhitect și eseist originar din România (n. 1895)

2010: Juan Antonio Samaranch, fost președinte al Comitetului Internațional Olimpic (n. 1920)

Juan_Antonio_Samaranch_used_the_Lillehammer_1994_Opening_Ceremony_to_call_on_the_world_to_stop_fighting_stop_killing_and_drop_their_guns_as_the_civil_war_tore_through_Bosnia_Getty_Images

2016: Prince, muzician american (n. 1958)

https://youtu.be/vHxmctgKFL8

Sărbători

Ziua întemeierii Romei.

Ziua Varșoviei – se marchează înscrierea „Legii cu privire la orașe”, adoptată de Seim, în 1791

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA