BERBECEANU Sentința dată de ÎCCJ în cazul Berbeceanu, una de achitare a lui și de condamnare cu executare pentru procurorii care au instrumentat cazul fostului șef al BCCO Alba Iulia, dincolo de vestea bună pentru omul Berbeceanu, reprezintă o lovitură extrem de dură dată instituției procurorilor din România.

Ce am aflat noi odată cu acest caz? Că în România se practică dosarele contrafăcute, pline de probe și mărturii false, dosare care pot duce un om în arest pentru lungi perioade de timp și, de ce nu, îl pot chiar condamna pentru ani grei. Ca să vă faceți o singură idee: în dosarul Berbeceanu, peste 100 de polițiști, avocați, oameni de afaceri, interlopi, au recunoscut că au fost forțați să dea declarații false, care să îl incrimineze pe Traian Berbeceanu, pentru a putea fi înlăturat de la conducerea BCCO Alba Iulia.

Privind realist, omul acesta a fost cu adevărat norocos. Norocos pentru că a avut de partea sa foarte multă lume, norocos pentru faptul că a existat un interes public imens față de situația sa, norocos pentru faptul că a dat peste niște judecători care au putut analiza cu celeritate toate probele și au putut astfel să demanteleze întregul mecanism corupt care au creat acest dosar.

Dar, oare ce s-ar fi întâmplat dacă Berbeceanu nu era un personaj cu notorietate? Oare câte alte astfel de situații au avut loc sau poate încă se mai petrec în România, situații despre care nimeni nu știe. Lupta împotriva corupției, transformată în portdrapelul atâtor figuri de politicieni și nu numai de la noi, ca să aibă cu adevărat rezultatele dorite, trebuie să fie mai presus de orice suspiciuni.

Să nu poată oferi nici cea mai mică urmă de îndoială că lucrurile nu se fac chiar corect, și că, mai degrabă decât o luptă anti corupție, asistăm doar la niște răfuieli între diverse găști de interlopi, care își reglează conturile folosindu-se de biata și oarba justiție. Ori, cazul Berbeceanu tocmai asta face. Câți dintre voi nu v-ați pus întrebarea, după ce ați citit știrea achitării lui:

„Oare câți procurori au procedat sau procedează la fel ca Ioan Mureșan, Nicolae Cean? Oare câte din dosarele atât de lăudate ale DNA și DIICOT nu sunt făcute pe aceleași principii? Pline de mărturii false, pline de declarații luate cu forța, pline de denunțuri ce se dovedesc apoi lipsite de valoare?„

Și uite cum, mulți dintre cei care sunt acum în situații judiciare delicate, primesc muniție pentru a se putea apăra, arătând cu degetul. Și e păcat, căci e greu de crezut că nu avem și noi niște procurori de bună credință, oameni care să își facă treaba conștiincios și bine. Dar mai ales corect.

Dacă mai adăugăm aici și condamnările la CEDO pentru spectacolul cătușelor, dacă mai vorbim și de un procent important de achitări (peste 7% conform raportului DNA pe 2015) rezultă o imagine nu neapărat roz a modului cum se face justiție în România. Dacă dăm deoparte zgomotul de fond, ideal ar fi să rămânem cu încrederea că justiția se face pe bune.

Nu pare a fi neapărat cazul acum.

Ionuț Iancu