Acasăsinucidere maramuresSENTINȚĂ - "Regele cocainei" din Bulgaria, condamnat în România la 14 ani...

SENTINȚĂ – „Regele cocainei” din Bulgaria, condamnat în România la 14 ani închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cetățeanul bulgar Evelin Banev Nicolov, zis „Brendo” sau „Igor”, a fost condamnat miercuri de Tribunalul București la 14 ani închisoare, el fiind acuzat că a introdus în aprilie 2012 pe teritoriul României peste 51 kg de cocaină. Decizia nu este definitivă.

De asemenea, instanța a luat act că pe numele lui Banev a fost emis, în aprilie 2014, de către Tribunalul București, un mandat de arestare preventivă, care nu a fost pus în executare până în prezent.

Supranumit în presă și „regele cocainei”, Evelin Banev Nicolov este unul dintre cei mai importanți traficanți de droguri din Europa.

Evelin Banev Nicolov a fost trimis în judecată de DIICOT în iunie 2014, investigațiile în acest caz fiind declanșate în octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția de Combatere a Criminalității Organizate — Serviciul Antidrog cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate în traficarea unor cantități mari de cocaină pe ruta America de Sud — România — țări din Europa de Vest.

În urma anchetei, procurorii și polițiștii de la Antidrog au descoperit că, în cursul lunii aprilie 2012, Evelin Banev Nicolov, având sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a introdus pe teritoriul României în vederea vânzării cantitatea de 51,058 kg cocaină. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul unui alt cetățean bulgar, Radoslav Georgiev Atanasov, trimis și el în judecată de procurorii DIICOT.

Pe numele celor doi au fost emise mandate europene de arestare preventivă în data de 5 februarie 2013.

Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităților judiciare române de către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea.

În ceea ce-l privește pe Evelin Banev Nicolov, procurorii români au făcut demersuri pe lângă autoritățile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată.

continuarea pe agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA