Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat definitiv procesul intentat statului român la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială, şi trebuie să primească despăgubiri de peste 200 de milioane de euro, a declarat, pentru mediafax.ro, omul de afaceri Ioan Micula.
„Vineri seară s-a dat la Washington decizia în cererea de annulment (acţiunea în anularea hotărârii arbitrale , n.r.) făcută de România împreună cu Comisia Europeană împotriva rezultatului în procesul de la ICSID şi toate cererile României şi Comisiei Europene au fost respinse. Decizia este finală, iar statul nu mare are altă cale de atac pentru anularea deciziei. (…) Decizia este executorie în toate ţările care intră sub competenţa ICSID”, a spus Ioan Micula.
Suma pe care statul trebuie să o plătească a crescut constant începând din decembrie 2013, din cauza dobânzilor. ”Sunt peste două sute şi ceva de milioane de euro. În fiecare zi în care nu se plăteşte se adună câteva zeci de mii de euro”, a afirmat Ioan Micula.
Statul trebuie să respecte decizia ICSID, iar în caz contrar avocaţii au primit dispoziţii să recupereze banii îndreptându-se împotriva activelor deţinute de stat în ţările care sunt parte a ICSID.
Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat în decembrie 2013, la Curtea de Arbitraj de la Washington, un proces intentat statului român în urma sistării programului de facilităţi fiscale ei urmând să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi.
La data respectivă, suma totală datorată de statul român reclamanţilor se ridica la 791,88 milioane de lei (178 milioane euro).