AcasăActualitate167 DE ANI - Cum s-a desfășurat Ziua Porților Deschise la Inspectoratul...

167 DE ANI – Cum s-a desfășurat Ziua Porților Deschise la Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri 31 martie  a.c., la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a avut loc ,,Ziua porţilor deschise’’  parte  din acţiunile organizate pentru marcarea aniversării a 167 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române

Activităţile au debutat la ora 11.00., la sediul din municipiul Baia Mare şi la ora 10.00., la sediul Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei.

 

Am avut parte de un numeros grup de participanţi, alcătuit în mare parte din copii şi elevi din cadrul unităţilor de învăţământ din Maramureş. Cadrele de jandarmi au prezentat aspecte privind activitatea şi atribuţiile celor care se află la datorie în slujba cetăţeanului zi de zi, materialele aflate în dotarea jandarmilor, exerciţii demonstrative desfăşurate de către cadrele Detaşamentului Mobil, exerciţii în care au fost implicaţi câinii de serviciu.

Cu acest prilej jandarmii au prezentat celor  prezenţi,  posibilitatea de a candida  pentru a fi admişi în cadrul  instituţiilor militare de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, a avut loc şi concursul de creaţie iniţiat de către jandarmii maramureşeni în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, concurs în cadrul căruia copiii s-au putut exprima în scris sau pictură/desen asupra misiunilor jandarmilor.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Pintea Viteazul” Maramureş mulţumeşte celor care şi în acest an ca de fiecare dată, au fost alături de instituţie, au susţinut şi au participat direct sau indirect, la activităţile organizate şi desfăşurate în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Comunicat al Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA