VESTE BUNĂ PENTRU BĂIMĂRENI – Două centre de îngrijire pentru seniori vor fi construite începând cu 2018

0
1917

VESTE BUNĂ PENTRU BĂIMĂRENI Unul dintre proiectele asumate de primarul Cătălin Cherecheș este construirea de case de îngrijire pentru vârstnicii din Baia Mare. De mai mulți ani, lipsa unor astfel de instituții este una dintre marile probleme ale comunității băimărene. Chiar dacă au tot fost piedici în demersul de a realiza proiectele propuse băimărenilor, Cherecheș reușește, rând pe rând, să își onoreze planurile asumate în fața cetățenilor.

Proiectele pentru realizarea primelor două centre rezidențiale pentru seniori au fost deja demarate, lucrările urmând să debuteze în 2018. Acestea urmează să fie date în folosință începând cu anul 2019.

Gradul de civilizație al unui oraș este dat de modul în care sunt îngrijiți bătrânii și educați tinerii. O problemă rușinoasă pentru orașul nostru este lipsa unor centre rezidențiale sau de îngrijire pentru bunicii noștri care de multe ori sunt uitați de familii, cu sănătatea degradată, fără condiții decente de locuire, fără medicamente și de multe ori fără afecțiunea pe care, cel puțin acum, la finalul vieții ar merita-o.

Este datoria noastră, a autorității locale să suplinim aceste lipsuri, să mângâiem supărările, să le oferim condiții decente și să le redăm demnitatea.

Proiectele mele de suflet sunt cele două centre rezidențiale de pe Valea Roșie și de pe Valea Borcutului, pe care, ieri, cu ajutorul Consiliului Local, am reușit să le demarăm ca proiecte și anul viitor să începem lucrările, iar în 2019 să le oferim spre folosință seniorilor”, a declarat primarul Cătălin Cherecheș.

ActualMM

Sursă foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here