AcasăActualitate112ULTRAJ LA EXAMEN - Poliţist examinator, agresat de un băimărean respins la...

ULTRAJ LA EXAMEN – Poliţist examinator, agresat de un băimărean respins la proba practică a examenului de conducere 

spot_img

DISTRIBUIȚI

ULTRAJ LA EXAMEN În 3 ianuarie, B.V.S., domiciliat în Baia Mare, s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș în vederea susținerii probei de examinare practică pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

După susținerea probei practice a fost declarat respins.

Examinatorul, agentul de poliție, i-a explicat motivele respingerii, însă cetățeanul a devenit recalcitrant și violent.

El a lovit cu pumnul geamul din partea față stânga a autoturismului, care s-a spart, iar mai apoi a devenit violent și l-a lovit pe agentul de poliție în piept.

Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Infracțiunea de ultraj a avut loc în autoturismul cu care s-a desfășurat proba de examinare practică, după susținere, în vehiculul oprit în parcarea din spatele Sălii Polivalente ”Lascăr Pană” din Baia Mare.

Cetățeanul a părăsit autoturismul după lovirea agentului de poliție și s-a îndreptat pe strada Oituz, în zona Bisericii Penticostale ”Muntele Sionului”.

Situația a fost anunțată instituției abilitate (Poliția Municipiului Baia Mare), iar ulterior cazul a fost preluat de către procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare”.

Persoana a fost reținută pentru infracțiunea de ultraj și a fost întocmit un dosar penal. Cazul este în continuare cercetat de către organele abilitate.

Având în vedere gravitatea faptei comise asupra unei persoane aflate în exercițiul funcțiunii al autorității statului s-a făcut, de către procuror, propunerea de arestare preventivă a lui B.V.S., a mai adăugat prefectul Vasile Moldovan.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Sursa foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA