SĂ FIE CU NOROC, DE REVELION – Extragerea specială a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc în noaptea dintre ani

0
103

La extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale organizată sâmbătă, 31 decembrie 2016, cu prilejul Anului Nou, participă bonurile fiscale emise între 17 aprilie și 15 decembrie 2016. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Prima etapă va avea loc sâmbătă, 31 decembrie a.c., şi va consta în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câștigători.

Detalii despre prima etapă de selecție a câștigătorilor Loteriei bonurilor fiscale din 31 decembrie 2016:

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17:30. Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Extragerea ocazională va avea trei etape, după cum urmează:

– etapa I: va fi extrasă o bilă pentru determinarea lunii bonurilor câștigătoare;
– etapa II: va fi extrasă o bilă pentru determinarea zilei bonurilor câștigătoare;
– etapa III: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-urile Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 17 aprilie – 15 decembrie 2016, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Extragerea va fi realizată cu urnele și bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto şi va fi supravegheată de o comisie de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF și CNLR. Bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de extragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării celor 100 de câștigători.

Detalii despre a doua etapă de selecție a câștigătorilor în cadrul Loteriei bonurilor fiscale:

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare atribuite bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Și această extragere va fi realizată cu urnele CNLR și va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunțată ulterior.

Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câștigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Pentru aflarea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislația în vigoare. În procesul de aplicare a pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.

Informații furnizate de către Biroul de presă al Ministerului Finanțelor

                                                                                      

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ