AcasăAdministrațiePROTESTE ÎN ȚARĂ – Și băimărenii ies în stradă, împotriva ordonanțelor privind...

PROTESTE ÎN ȚARĂ – Și băimărenii ies în stradă, împotriva ordonanțelor privind grațierea și Codul Penal

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROTESTE ÎN ȚARĂ  Protestele de la începutul săptămânii continuă astăzi, duminică, 22 ianuarie, în mai multe orașe din țară și din străinătate. Românii protestează față de ordonanțele de urgență privind grațierea și Codul Penal.

Cetățenii municipiului Baia Mare vor participa și ei la proteste. Manifestările au loc astăzi, cu începere de la ora 17:00. Băimărenii care doresc să protesteze împotriva acestor măsuri ale Guvernului României sunt așteptați la ora amintită, în fața Palatului Administrativ din Baia Mare.

„Acesta este un event făcut în urma declarațiilor repetate și semnalelor privind posibila grațiere a unor fapte de corupție sau schimbării unor legi fără consultarea publică sau fără a ține cont de punctual de vedere al altor instituții”, arată organizatorii protestelor.
Printre cei peste 8.000 de români care au anunțat că participă la protestul din capitală se numără și supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv. Se iese în stradă, de la ora 17:00 în Baia Mare, București, Pitești, Piatra Neamț, Suceava, Satu Mare, Brașov, Iași, dar și în Copenhaga, Paris, Londra, Haugesund (Norvegia).

ActualMM

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA