AcasăActualitateSocialPoliţiştii maramureşeni vor fi la datorie cu ocazia minivacanţei de 1 Mai

Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie cu ocazia minivacanţei de 1 Mai

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 01 – 04 mai a.c., peste 160 de poliţişti vor acţiona zilnic pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a patrimoniului acestora.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi în  misiuni în această perioadă, 100 sunt de la ordine publică, 24 de la poliţia rutieră, 15 de la investigaţii criminale, restul fiind de la alte structuri.

65 de patrule de siguranţă publică, dintre care 35 pedestre şi 30 auto vor acţiona în această perioadă zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele artere de circulaţie din judeţ, utilizând, în medie, 15 mijloace auto dintre care 12 dotate cu aparatura radar. Ei vor fi sprijiniţi de colegii de la ordine publică pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Pentru ca sejurul de 1 Mai să fie petrecut fără evenimente neplăcute, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vă recomandă să aveţi în vedere câteva măsuri de autoprotecţie

În eventualitatea în care plecaţi în minivacanţă şi pentru ca locuinţa dvs. să fie în siguranţă, este bine să vă luaţi unele măsuri de precauţie:

  • Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe  imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa; închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie; nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

În situaţia deplasării cu autoturismul:

  • atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile; obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante; parcaţi pe cât posibil în locuri special amenajate şi luminate; manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

Pe perioada sejurului:

  • când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel; evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături; banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului; dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate; deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocări; evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.
  • dacă hotărâţi să petreceţi minivacanţa în străinătate, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA