A MURIT AŞA CUM A DORIT – O romancieră celebră, eutanasiată în Belgia

0
272

A MURIT AŞA CUM A DORIT O romancieră celebră în vârstă de 59 de ani, care suferea de o boală degenerativă incurabilă, a fost eutanasiată luni dimineaţă într-un spital belgian. Fiica scriitoarei franceze Anne Bart a anunţat că mama ei a murit “aşa cum şi-a dorit”.

 

Anne Bert a vrut să schimbe mentalităţile şi legislaţia din Franţa cu “Le tout dernier été”, o carte în care evocă “lupta” sa pentru o moarte pe care o poate alege, scrie AFP, conform Agerpres.

Această relatare intimă, care blamează “conservatorii care pretind că viaţa trebuie trăită până la fundul iadului”, va fi publicată miercuri, însă Anne Bert nu va fi prezentă la lansarea sa, aşa cum aceasta a avertizat, de altfel, cu câteva săptămâni înainte de moarte.

Scriitoarea a murit luni dimineaţă la puţin timp după ora 07:00 GMT în Belgia.

Romancieră şi fostă editoare de carte, Anne Bert suferea de scleroză laterală amiotrofică (ALS), numită şi “boala lui Lou Gehrig” sau “boala lui Charcot”, o boală care conduce în timp la o paralizie a muşchilor.

Nu există nici un remediu pentru această afecţiune, cu care scriitoarea a fost diagnosticată în octombrie 2015.

Legea franceză permite, din 2016, “sedarea profundă şi continuă” până la moarte – o administrare de substanţe analgezice similară unui drept de a fi adormit fără a fi trezit.

Această prevedere se aplică însă doar pacienţilor aflaţi deja în fază terminală şi nu autorizează eutanasia activă, adică administrarea unui produs care provoacă direct moartea.

În Belgia, eutanasia activă a fost permisă din 2002 în cazul pacienţilor care suferă de o boală incurabilă şi care şi-au afirmat “în mod voluntar, deliberat şi repetat” dorinţa de a muri.

Info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here