MOBILIZARE PENTRU FAMILIA DIN HANDALU ILBEI – Zeci de maramureșeni au sărit în ajutorul celor patru copii și a tatălui lor

1
2285

MOBILIZARE PENTRU FAMILIA DIN HANDALU ILBEI   Încă odată, maramureșenii au dovedit, printr-o mobilizare inedită, că sunt unii dintre cei mai uniți și săritori români. În urma aducerii în atenția publică a cazului familiei nevoiașe din Handalu Ilbei, comuna Cicârlău, de către presa națională și de către cea locală, zeci de persoane s-au oferit să-i ajute cu cât au putut pe cei patru copii și tatăl acestora.

Micuții au primit haine, încălțări dar și mâncare, iar acum, pentru că nu au un frigider în care să păstreze alimente, oamenii au început să strângă bani pentru a le cumpăra unul.

Printre persoanele care au vizitat familia în aceste zile s-a numărat și primarul comunei Cicârlău, Sorin Lupșe. Acesta a fost acuzat de către unii cetățeni că știa condițiile în care cresc copii, însă nu a făcut nimic. Mai mult, le-a spus cetățenilor care i-au semnalat cazul că tatăl copiilor nu poate beneficia nici de ajutor social pentru că nu muncește în folosul comunității.

Primarul, însoțit de către preotul paroh Vasile Adrian Costin și arhim. Ioachim Tomoioagă, i-au vizitat pe copii pentru a constata condițiile în care aceștia sunt nevoiți să trăiască.

Condiţiile pentru aceşti copii sunt cu totul improprii pentru zilele în care trăim. Trebuie într-un viitor foarte apropiat să luăm atitudine faţă de această situaţie, având în vedere că vremea se răceşte, iar aceşti copii au nevoie de condiţii decente de trai şi optime pentru a nu întrerupe şcoala. Domnul primar şi-a arătat toată disponibilitatea şi susţinerea în caest sens, numai că toate lucrările care trebuie făcute necesită sume considerabile de bani. Facem apel pe această cale, către toţi oamenii de suflet să vină în sprijinul acestor copii, care au reală nevoie de ajutor. Vom reveni zilele următoare cu noi informaţii despre evaluările autorităţilor locale, precum şi despre modul în care se va putea contribui pentru această cauză nobilă”, a scris consilierul eparhial Ioachim Tomoioagă pe rețeaua de socializare Facebook, imediat după vizita făcută familiei.

ActualMM

Sursă foto: Facebook

1 COMENTARIU

  1. au trecut doua saptamani si nici o informatie in plus. oamenii de bine gata sa sara in ajutorul lor asteapta aceste detalii,oferiti ,daca e posibil,un numar de cont bancar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here