AcasămodeleMITĂ - Medic, trimis în judecată după ce a luat șpagă de...

MITĂ – Medic, trimis în judecată după ce a luat șpagă de la peste 200 de pacienți

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un medic și o asistentă din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Medicul și asistenta au luat bani pentru a facilita pensionarea anticipată a unor persoane în anumite cazuri, sau pentru prelungirea concediului medical, potrivit unui comunicat al DNA.

Astfel, medicul Ovidiu Pleșa este acuzat că a luat mită de la peste 200 de pacienți în valoare de peste 55.000 de lei.

De asemenea, Monica Teodora Ignat, asistent medical la instituția citată, este acuzată de procurorii anticorupție de complicitate la luare de mită, în formă continuată (163 acte materiale) și luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată, că în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, Ovidiu Pleșa, medic specialist în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor, a primit în mod direct, repetat, de la 235 de pacienți, suma totală de 55.975, 3 lei și alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu.

„Concret, aceste foloase au fost primite în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori prelungirea concediului medical peste 90 de zile”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au preiczat că sumele de bani au fost puse de pacienți printre actele din dosarele lor medicale, dar au existat și cazuri în care banii au fost puși pe biroul inculpatului ori predați direct acestuia.

De asemenea, asistenta a primit de la medicul Ovidiu Pleșa suma totală de 9.985 lei, despre care știa că reprezintă o parte din banii pe care medicul îi primise de la 163 de pacienți care s-au prezentat la cabinetul său medical, în condițiile de mai sus.

Mai mult, asistenta a primit, în perioada 11-21 mai 2015, șpagă de opt persoane pentru emiterea deciziilor medicale cu privire la capacitatea de muncă ori în legătură cu prelungirea concediului medical, sume de bani (în total 110 lei) și alte foloase (produse alimentare), în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de asistent medical privind asigurarea activității de secretariat la cabinetul respectiv.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

sursă știre digi24.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA