LA VOLAN FĂRĂ PERMIS – Un sighetean de 20 de ani a distrus trei maşini şi gardul unei case în Sighetu Marmaţiei (VIDEO)

0
279
foto sighet24

LA VOLAN FĂRĂ PERMIS În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, poliţiştii care au acţionat pe principalele artere de circulaţie din judeţ pentru supravegherea traficului rutier au constatat mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

12 persoane care au pus în pericol siguranţa traficului rutier s-au ales cu dosare penale.

Acestea sunt cercetate pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere respectiv punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La Sighetu Marmaţiei, un tânăr de 20 de ani care a condus fără permis, a provocat distrugerea a trei autoturisme şi a gardului unui imobil.

În seara de 1 decembrie, la ora 21.25, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa dinspre Sighetu Marmaţiei spre Sarasău.

Conducătorul acestuia nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

După o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra autovehiculului şi s-a izbit de două autoturisme parcate în afara carosabilului, în dreptul unui imobil.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul avea permisul suspendat.

Acesta nu a suferit leziuni corporale şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

Sursa foto şi video

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here