AcasăEvenimentLA LIMITĂ - Poștașii si-au pierdut răbdarea și vor să ceară salarii...

LA LIMITĂ – Poștașii si-au pierdut răbdarea și vor să ceară salarii mai mari din stradă

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA LIMITĂ Poștașii maramureșeni sunt pe punctul de a declanșa acțiuni de protest. Nemulțumirile lor sunt mai vechi, iar pentru rezolvarea acestora se poartă discuții și negocieri de mai bine de 5 luni.
LA LIMITĂ Poștașii au cerut factorilor responsabili printre altele conversia datoriei companiei către bugetul de stat, modificarea legii, astfel încât să agenţii poştali să poată beneficia de concedii dar și o creștere salarială.

De rezolvat însă nu s-a rezolvat mai nimic.

Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Maramureș, Marcel Giurge, spune că în cadrul Comitetului executiv al Sindicalului Lucrătorilor Poștali care a avut loc în 22 septembrie în capitală s-a stabilit că în lipsa deblocării negocierilor pe problema salariilor să fie declanșate acțiunile protestatare.

„Trebuie să spun că oamenii nu mai au răbdare și că s-au săturat să tot aștepte ca lucrurile să se miște. Am consultat membrii de sindicat vizavi de forma de protest care ar trebui adoptată, iar aceștia au optat în procent covârșitor pentru încetarea lucrului. La începutul săptămânii viitoare vom face o analiză a discuțiilor pe care le-am purtat în capitală, iar cel târziu marți (27 septembrie) se va cunoaște în detaliu calendarul acțiunilor revendicative. Nu este însă exclus ca la starea de nemulțumire care domnește în rândul salariaților să apară acțiuni spontane de protest”, arată Marcel Giurge.

Reamintim că sindicaliştii din Poşta Română revendică în principal majorarea salariilor cu 200 de lei și că ultima dată aceștia au protestat pe 7 mai 2016, atunci când au participat la un marș miting de protest care a avut loc în capitală.

C.A.

Citeşte şi FESTIVALUL CASTANELOR 2016 – Programul integral al manifestării

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA