JALE ÎN MARAMUREŞ – Nume importante din administrația băimăreană şi din Consiliul Județean Maramureş în vizorul ANI

3
7735

JALE ÎN MARAMUREŞ Situație fără precedent în administrația locală și cea județeană. Primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, viceprimarul Noemi Vida, dar și foștii viceprimari Istvan Ludescher, Gabriela Hofer, Dumitru Matei și Dorel Mureșan sunt pasibili să fie anchetați de Agenția Națională de Integritate (ANI).

JALE ÎN MARAMUREŞ Același pericol planează și asupra actualului președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și a celor doi vicepreședinți Lucian Morar și Doru Dăncuș.

O posibilă anchetă a Agenției Naționale de Integritate în cazul celor care au ocupat sau ocupă funcții de conducere în administrația locală sau județeană s-ar putea finaliza cu constatarea conflictului de interes administrativ.

Mai exact, persoanele enumerate mai sus au votat hotărârea de Consiliu Local sau cea de Consiliu Județean prin care au fost aleși să dețină funcțiile publice. Precedentul a fost deja creat în România.

Recent, ANI a constatat conflictul de interese administrativ în cazul fostului viceprimar al comunei ieșene Ion Neculce, Ștefan Constantin.

Potrivit deciziei reprezentanților Agenției Naționale de Integritate, fostul viceprimar ieșean, „în exercitarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Ion Neculce, județul Iași, a votat în favoarea adoptării Hotărârii privind alegerea viceprimarului comunei, potrivit căreia persoana evaluată a fost aleasă în funcția de viceprimar al comunei menționate”.

Rămâne de văzut dacă Agenția Națională de Integritate se va sesiza și în cazul actualilor și foștilor reprezentanți ai administrației locale și județene. O astfel de anchetă ar crea un caz fără precedent în județul Maramureș.

ActualMM

3 COMENTARII

  1. Nu e mare pierdere,majoritatea dintre ei nu au facut mare lucru pentru comunitate,ca doar nu degeaba am ajuns asa de jos din punct de vedere al dezvoltarii.

  2. foarte bine, de doi nu am auzit de loc , de 1 tot aud ,ca se lauda peste tot dar nu vad fapte,ce sa fie cu folos comunitatii, cel din dreapta . atat sper sa scapam de incompetentii din conducere pentru ca au dovedit-o clarr ca sunt degeaba. Sper sa ne strangem cativa sa ii dam in judecata pt daunele de la masini sau ranirile pietonilor in urma lipsei deszapezirii sau lasarea de gheata pe carosabil . conducerea post cherechista e un dezastru si o adunatura de incompetenti laudarosi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here