AcasăActualitate112ÎNTRE LEORDINA ŞI VIŞEU DE JOS / ACTUALIZARE – Urmărire în trafic...

ÎNTRE LEORDINA ŞI VIŞEU DE JOS / ACTUALIZARE – Urmărire în trafic şi focuri de armă pentru prinderea contrabandiştilor. Şoferul microbuzului, un maramureşean de 19 ani, a fost prins

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎNTRE LEORDINA ŞI VIŞEU DE JOS O autoutilitară plină cu ţigări de contrabandă a fost depistată vineri, 9 iunie, în trafic, între Leordina şi Vişeu de Jos, pe DN18.


Conform unor surse, în vehicul se aflau ţigări în valoare de aproximativ 300.000 lei.

Şoferul nu a oprit la semnalul poliţiştilor de frontieră, astfel că s-a trecut la urmărirea lui în trafic.

De asemenea, s-au tras focuri de armă, dar suspectul a sărit de la volan din mers şi a încercat să fugă în pădure.

Poliţiştii de frontieră au reuşit să îl prindă şi să îl încătuşeze.

ACTUALIZARE: COMUNICAT ITPF SIGHETU MARMAŢIEI

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, pe timpul unor acțiuni, în zona de responsabilitate, cantitatea de 31.919 de pachete țigări, în valoare de aproximativ 258.200 lei.

Vineri, 9 iunie, în baza Planului de acțiune în scopul prevenirii și combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun la frontiera de nord a României Contrabandă 2017, încheiat între ITPF Sighetu Marmației, IJJ Pintea Viteazul Maramureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și IPJ Maramureș, la nivelul Sectorului PF Poienile de Sub Munte – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră au depistat în trafic, pe raza localității de frontieră Repedea, un microbuz despre care se dețineau date că transportă țigări de contrabandă.

Autovehiculul circula cu mare viteză, sens în care s-a trecut la urmărirea acestuia. Deși s-au folosit semnalele acustice și luminoase, conducătorul auto a refuzat să oprească, îndreptându-se spre localitatea Ruscova, fapt pentru care s-au tras mai multe focuri de armă în plan vertical și asupra pneurilor autovehiculului, cu respectarea prevederilor legale.

Imediat, au fost informați polițiștii de frontiera de la Sectoarele PF Vișeu de Sus și Valea Vișeului, lucrători din cadrul Poliției Vişeu de Sus și Secția 4 Leordina, precum și lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca în vederea blocării principalelor posibile direcții de deplasare a microbuzului.

Pe timpul urmăririi, în apropiere de localitatea Vișeu de Jos, conducătorul auto a sărit din mers din autovehicul și s-a deplasat în fugă spre o pădure din apropiere.

Autoturismul a continuat să ruleze, după care s-a oprit la capul unui pod de pe marginea carosabilului, rezultând avarierea părții din față a acestuia.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea conducătorului auto, acesta fiind cetățeanul român M. Gabriel de 19 ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

ActualMM

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA