ÎNTÂLNIRE – O nouă ședință a Comisiei de evaluare și analizare a problemelor din agricultură

0
100

ÎNTÂLNIRE Comisia de evaluare și analizare a problemelor din agricultură s-a întrunit în ședință joi, 18 mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare.

La întâlnirea condusă de subprefectul Gavriș Ardelean au participat, de asemenea, reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș, ai Direcției pentru Agricultură Maramureș, ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Maramureș, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș, precum și reprezentanți ai câtorva unități administrativ-teritoriale (Coroieni, Seini, Mireșu Mare).

Subprefectul Gavriș Ardelean a arătat, la începutul ședinței, că propunerile legislative ale Instituției Prefectului și ale celorlalte instituții preocupate de problema distrugerilor provocate culturilor agricole de către mistreți urmează să fie concretizate.

De altfel, propuneri în acest sens au ajuns la București din mai multe județe ale țării. Pe de altă parte, a intrat în vigoare Ordinul nr. 54 din 3 martie 2017 privind constituirea Comitetului de coordonare a administrației agricole la nivel județean.

Problemele ridicate în cadrul ședinței din 4 aprilie a Comisiei de evaluare și analizare a problemelor din agricultură vor fi comunicate acestui comitet, în vederea soluționării lor.

Prima și cea mai stringentă problemă din lista cu 36 de puncte o reprezintă despăgubirea fermierilor în urma distrugerii culturilor de către animalele sălbatice (în special porci mistreți). Subprefectul Gavriș Ardelean le-a solicitat celor prezenți să propună soluții.

Primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, a propus ca proprietatea fondului cinegetic, care în acest moment aparține Ministerului Mediului, să fie transferată autorității locale.

De asemenea, primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș, a propus ca hrănitorile pentru animalele sălbatice să fie amplasate de asociațiile de vânătoare în locuri stabilite de comun acord cu reprezentanții Consiliului Local, pentru a se evita situațiile în care acestea sunt amplasate în apropierea culturilor agricole.

Ioan Pop, directorul AJVPS Maramureș, a declarat că amplasarea hrănitorilor se poate face transparent, la înțelegere cu reprezentanții autorităților locale, dar a fost de părere că prima propunere este nerealizabilă.

De altfel, și ceilalți vorbitori, reprezentanți ai unor instituții din domeniul agricol, au fost de părere că nu va fi posibilă trecerea fondurilor de vânătoare în proprietatea administrației locale.

Pop a propus câteva soluții pentru stoparea distrugerilor provocate de mistreți: majorarea cotelor de recoltă (de altfel, acest lucru s-a întâmplat deja, în 2017 cota fiind dublă față de anul precedent), confecționarea de garduri electrice, modificarea legii în așa fel încât să fie permisă vânătoarea mistreților și pe timp de noapte, cu folosirea de surse de iluminat.

Subprefectul Gavriș Ardelean a arătat că principala problemă o reprezintă găsirea unei surse pentru sumele care trebuie acordate ca despăgubiri agricultorilor păgubiți de animale și și-a exprimat speranța că în viitor va exista un fond de rezervă la nivel național care să rezolve această problemă.

Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini, a ridicat problema lipsei normelor metodologice de aplicare a legislației privind amenajamentul pastoral. De asemenea, ea a cerut legiferarea condiționării acordării subvenției de la APIA de plata la zi a taxelor locale (impozitul pe teren).

În cadrul aceleiași ședințe, Mihai Matyas, șef serviciu în cadrul APIA, a prezentat situația depunerii cererilor unice de plată aferentei campaniei din 2017.

Rezultatele sunt foarte bune, aproape toți fermierii programați s-au prezentat pentru depunerea cererii, iar ca suprafață declarată Maramureșul se situează printre primele județe ale țării.

Mihai Mateaș a arătat că aceste rezultate notabile sunt o urmare a efortului conjugat al tuturor instituțiilor implicate în agricultura județului, ca și al fermierilor.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here