INCENDIU LA TOMORROWLAND – Festivalul din Barcelona a fost anulat. Peste 20.000 de persoane au fost evacuate

0
119

INCENDIU LA TOMORROWLAND   Un incendiu a cuprins, sâmbătă seară, scena principală a festivalului Tomorrowland din Barcelona şi a dus la evacuarea celor aproximativ 20.000 de persoane, dintre care niciuna nu a fost rănită, care luau parte la petrecerea programată să dureze 12 ore, informează El Pais, potrivit News.

Echipaje de pompieri şi ambulanţe au sosit rapid în parcul Can Zam, unde avea loc evenimentul, iar echipele au anunţat că evacuarea a avut loc în condiţii normale. Pompierii au transmis, pe Twitter, că au stins incendiul.

Focul a izbucnit pe scena principală, pe care avea loc la momentul respectiv un spectacol pirotehnic. Festivalul, iniţiat în Belgia, este unul dintre cele mai importante de muzică electronică. Cel din Barcelona se afla la prima ediţie.

Mulţi dintre cei prezenţi au publicat fotografii şi înregistrări video pe reţelele de socializare, în care poti fi văzute cum flăcările de mari dimensiuni au cuprins scena. Autorităţile au început o anchetă, cu sprijinul organizatorilor spanioli, Unite, pentru a determina cauzele incendiului.

 

Sursă info și foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here