INCENDIU ÎN SATU MARE – Doi polițiști au salvat mai multe victime dintr-un apartament cuprins de flăcări

0
75

INCENDIU ÎN SATU MARE  Un apartament de pe str. Dariu Pop din municipiul Satu Mare a fost cuprins azi noapte de flăcări. Martorii au declarat pentru PortalSM că la faţa locului au ajuns în prima fază doi poliţişti, care, aflând despre cele două persoane din apartament, au intrat după ele. Cazul a fost confirmat de surse din Poliţie, care au precizat că este vorba despre un echipaj ce se afla în patrulare şi care a ajuns de urgenţă la faţa locului. Oamenii legii şi-au riscat viaţa, au intrat în apartament şi i-au scos pe cei doi bărbaţi, unul dintre ei fiind grav bolnav, scrie PortalSM.ro.

La fața locului s-au deplasat cinci echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru la înălțime, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

La această intervenție pompierii sătmăreni au primit sprijinul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare. La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din apartament și ardeau materialele combustibile dintr-o încăpere.

S-a intervenit prompt pentru evacuarea a doi bărbați, proprietari ai apartamentului și s-a reușit lichidarea rapidă a incendiului, împiedicându-se astfel propagarea acestuia la restul încăperilor sau la apartamentele învecinate. Ceilalți locatari din bloc (15 persoane) s-au autoevacuat, potrivit sursei citate.

Cele două persoane aflate în apartament la momentul producerii incendiului erau în stare de conștiență și au primit îngrijiri medicale, întrucât erau intoxicate cu fum, iar una dintre acestea prezenta o arsură de gradul doi în zona membrului superior. Ulterior, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare.

În urma incendiului au ars: mobilierul, materialele textile și aparatura electrocasnică aflate în încăperea afectată de incendiu și s-au degradat parțial mobilierul, zugraveala si tencuiala din apartament.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost aprinderea unei grămezi de hârtii și cartoane în interiorul locuinței, de către o persoană iresponsabilă.

Sursă info și foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here