AcasăActualitate112INCENDIERE - O maşină a luat foc la Vatra Dornei

INCENDIERE – O maşină a luat foc la Vatra Dornei

spot_img

DISTRIBUIȚI

INCENDIERE Autoturismul unei femei din Vatra Dornei a fost incendiat, duminică dimineaţa, iar în acest caz poliţiştii au deschis o anchetă pentru a identifica autorul.

INCENDIERE Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că un autoturism a fost incendiat duminică dimineaţa, existând pericolul ca focul să se propage la casa care se afla la doi metri distanţă.

Acesta susţine că la sosirea pompierilor autoturismul ardea violent, iar în urma incendiului au ars roata din partea stângă-spate, interiorul portbagajului şi partea stângă a compartimentului motor, fiind degradate ornamente şi elemente de caroserie.

Potrivit cercetărilor, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, a spus Găleată.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că această incendiere este cercetată de poliţişti, fiind luate în calcul mai multe variante.

citeşte şi SCUZE – Ce spune o educatoare care a fost filmată când își lovea elevii (VIDEO)

Autoturismul incendiat aparţine unei femei din Vatra Dornei şi era parcat în curtea casei în care locuieşte.

sursa

foto arhivă

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA