AcasăLIFEGALĂ - La noapte, ceremonia de decernare a Premiilor Oscar

GALĂ – La noapte, ceremonia de decernare a Premiilor Oscar

spot_img

DISTRIBUIȚI

GALĂ. Grandioasa gală a Premiilor Oscar are loc, anul acesta, la 26 februarie, la Dolby Theatre din Hollywood, California, fiind transmisă în direct de canalul american de televiziune ABC, dar și în numeroase alte țări din lumea întreagă, printre care și România, fiind așteptată de milioane de cinefili, scrie Agerpres.

GALĂ. Aflată anul acesta la cea de-a 89-a ediție, ceremonia de decernare a premiilor Oscar este organizată de Academia Americană de Film, organizație profesională onorifică, alcătuită din peste 6.000 de artiști și tehnicieni din lumea cinematografiei.

Premiile Academiei Americane de Film, celebrele Oscaruri, vor recompensa, anul acesta, excelența în cinematografia anului 2016, în cadrul a 24 de categorii, la care se adaugă premiile onorifice, cele pentru realizări deosebite sau alte distincții.

Gazda ediției din acest an va fi comediantul, actorul și prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel.

Lui i se va alătura o pleiadă de artiști, printre care cei patru câștigători la categoriile care recompensează cei mai buni actori ai ediției de anul trecut, Leonardo DiCaprio, Brie Larson, Mark Rylance și Alicia Vikander.

DiCaprio a câștigat, în 2016, primul său Oscar din carieră, la categoria cel mai bun actor în rol principal, pentru filmul „The Revenant”, iar Brie Larson a primit și ea, pentru rolul din „Room”, prima statuetă Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Mark Rylance a câștigat anul trecut Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, cu „Bridge of Spies”, în regia lui Steven Spielberg, iar Alicia Vikander a fost desemnată cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea din „The Danish Girl”.

Pe lângă aceștia, printre celebritățile invitate să prezinte câștigătorii prezentei ediții se numără și alte vedete, precum: Halle Berry, Jamie Dornan, Chris Evans, Gael Garcia Bernal, Samuel L. Jackson, Scarlett Johansson, Dakota Johnson, Kate McKinnon, Shirley MacLaine și Hailee Steinfeld, notează site-ul oficial al prestigioaselor premii, oscar.go.com.

Pe lângă actorii celebri care vor urca pe scenă, publicul va avea ocazia să revadă și muzicieni îndrăgiți, cum ar fi Justin Timberlake, John Legend, Sting sau Lin-Manuel Miranda, care vor interpreta piese muzicale nominalizate la ediția din acest an a Oscarurilor.

foto epa

Nominalizările pentru cea de-a 89-a ediție a Premiilor Oscar au fost anunțate la 24 ianuarie 2017, de către președinta Academiei Americane de Film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), Cheryl Boone Isaacs, căreia i s-au alăturat artiști precum Jennifer Hudson, Brie Larson, Emmanuel Lubezki, Jason Reitman și Ken Watanabe.

Dacă până anul acesta, acestea erau anunțate în cadrul unei conferințe de presă, pentru prezenta ediție nominalizările au fost făcute publice printr-o prezentare, difuzată pe site-ul Oscar și pe alte platforme.

Cele mai importante categorii ale premiilor Oscar sunt: cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal, cel mai bun actor într-un rol secundar, cea mai bună actriță într-un rol principal, cea mai bună actriță într-un rol secundar, cel mai bun film animat, cel mai bun regizor, cel mai bun film străin. De obicei, se fac câte cinci nominalizări pentru fiecare categorie.

Musicalul „La La Land” conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Oscar, cu nu mai puțin de 14, fiind urmat de science-fiction-ul „Arrival” și de drama „Moonlight”, care au primit câte opt nominalizări fiecare.

Detalii AICI

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA