E OFICIAL – În România se vând alimente de calitate mai proastă decât în Occident

0
76

E OFICIAL Ministerul Agriculturii a identificat nouă alimente, din 29 testate, care au o calitate mai slabă față de cele comercializate cu același brand în Occident, scrie Profit.ro, care citează un document al instituției.

Ministerul condus de către Petre Daea nu dă însă nici numele alimentelor în cauză, nici pe cel al retailerilor unde acestea se găsesc.

Inspectorii români au colectat în perioada 19-26 iunie un număr de 29 de probe din alimente furnizate de magazine din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia) pentru a realiza un studiu comparativ.

Produsele au fost ridicate din magazine care se regăsesc atât în acele state, cât și în România, fiind vorba de retailerii Lidl, Kaufland și Mega Image.

Ulterior, alimentele au fost testate de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București.

Dintre cele 29 de alimente, la un număr de nouă s-au găsit diferențe semnificative.

În țara noastră, Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz în luna martie și a anunțat o anchetă.

Testarea vine în contextul în care mai multe state din Estul Europei au reclamat calitatea îndoielnică a unor produse importate din Occident, mai ales că acestea au alte ingrediente și o calitate mai bună în Vest.

În februarie, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia au făcut apel la celelalte țări din Europa Centrală și de Est să se alăture inițiativei împotriva standardelor duble practicate de marile branduri, prin practica folosirii unor ingrediente de calitate inferioară.

sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here