ÎN CE CONDIŢII SE ACORDĂ – Două noi tipuri de tichete pentru angajați: tichete culturale şi pentru sport

0
368

ÎN CE CONDIŢII SE ACORDĂ Angajatorii vor putea acorda salariaților, prin lege, două noi tipuri de tichete sau bonuri valorice, pe lângă cele prevăzute de legislația actuală. Un proiect de lege care unifică toate tipurile de vouchere existente, stabilind cuantumul fiecăruia în parte, introduce și cele două noi tipuri de bonuri valorice.

Legislația în vigoare permite angajatorilor acordarea de tichete de masă, tichete de creșă, tichete-cadou, vouchere de vacanță, dar un proiect de lege care va intra în dezbatere parlamentară în perioada următoare stabilește și posibilitatea legală a acordării tichetelor pentru sport și tichetelor culturale, scrie Profit.

Autorii legii arată că tichetele pentru sport sau facilități similare se acordă în mai multe țări europene, precum Finlanda, Belgia, Marea Britanie, Suedia, care la nivel de principii si de politici publice au stabilit faptul că resursa umană este regenerabilă, dar și epuizabilă.

”Concluzia autorităților din astfel de state este că angajații obosiți sau suferinzi de boli profesionale ajung să reprezinte mai degrabă o povară pentru sistemele de sănătate și de asigurări sociale decât o resursă de prosperitate economică.

În spiritul acestei abordări, tichetele pentru sport au ca scop menținerea capacității de muncă a angajaților sau refacerea ei prin stimularea achiziționării de echipament sportiv, achitării tarifelor ședințelor sau abonamentelor la săli de sport, baze sportive, cluburi de fitness etc., suportării contravalorii ședințelor de gimnastică terapeutică și alte asemenea produse și servicii care nu pot aduce decât beneficii atât angajatorilor cât și angajaților”, arată inițiatorii legii.

Potrivit proiectului, tichetele pentru sport vor fi acordate lunar angajaților, exclusiv în vederea achitării contravalorii de bunuri și servicii destinate desfășurării de activități sportive, iar suma maximă lunară este de până la 300 de lei.

Tichetele culturale vor fi destinate acoperirii unor cheltuieli legate de evenimente, spectacole sau achiziționării de cărți, autorii proiectului subliniind că achiziționarea produselor si serviciilor culturale, educaționale si de recreere se află la niveluri extrem de reduse, după cum arată și datele Institutului Național de Statistică.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

sursa

foto

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ