AcasăActualitateSocialCA LA ROMANI - Deficienţe constatate la salubrizarea cursurilor de apă, şanţurilor...

CA LA ROMANI – Deficienţe constatate la salubrizarea cursurilor de apă, şanţurilor şi rigolelor din judeţ

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul Sandu Pocol a coordonat în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă acţiunile de verificare a modului în care au fost salubrizare cursurile de apă, respectiv realizarea şanţurilor şi rigolelor, pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari. Comisia de verificare a fost constituită din personal nominalizat din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş.
Pe râul Someş şi afluneţii acestuia au fost identificate depozite necontrolate de deşeuri (PET-uri, folii de solarii, ambalaje, material rezultate din demolări de locuinţe, resturi vegetale provenite din toaletarea copacilor).
Depozite de deşeuri necontrolate s-au găsit şi pe râurile Tisa, Vişeu, Cisla, Lăpuş, Ruscova, Cavnic, Săsar, Săpânţa, Mara, (inclusiv afluenţii acestora) Valea Sălajului şi Valea Craica. Buşteni (de brad sau alt tip de material lemnos) sunt lăsate pe malurile unor râuri din Maramureşul istoric (Cisla, Novăţ, Ruscova).
Prefectul Sandu Pocol a spus: „Nu au fost constatate, pe perioada efecturării controalelor, depozite de material lemnos sau deşeuri care să reprezinte un potenţial pericol la creşterea nivelurilor sau debitelor cursurilor de apă mari. Majoritatea şanţurilor şi rigolelor de colectare a apelor pluviale, a canalelor de desecare sunt colmatate, fie datorită neîntreţinerii corespunzătoare, fie datorită aruncării de diverse deşeuri (resturi vegetale, materiale plastice, crengi, moloz etc). Au fost găsite cantităţi de deşeuri aruncate, inclusiv în zone de interes turistic (monumente istorice, păstrăvării, cascade, mănăstiri etc)”.
Membrii comisiei de verificare au dispuse măsuri de eliminare a deficienţelor constatate, respectiv de dezafectare a depozitelor necontrolate de deşeuri identificate pe maluri şi în albia minoră a cursurilor de apă. Alte dispoziţii se referă la idntificarea agenţilor economic şi a persoanelor fizice care genereazuă deşeuri şi contribuie la crearea unor depozite necontrolate şi la curăţarea şanţurilor, rigolelor pentru a evita colmatarea şi blocarea acestora, în scopul evitării producerii inundaţiilor. Termenul stabilit pentru realizarea acestor măsuri este prima parte a lunii mai. Vor fi efectuate, după acest termen, noi acţiuni de verificare, iar în cazul neconformării autorităţilor publice locale comisarii de mediu şi angajaţii SGA Maramureş vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare (inclusiv sancţiuni contravenţionale).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA