ZIUA SINUCIDERILOR ÎN MARAMUREȘ Un bărbat de numai 38 de ani din zona Lăpușului a fost găsit azi fără suflare de către familie, spânzurat de creanga unui copac.
Bărbatul are doi copii și divorțase în urmă cu puțin timp, scrie VasileDale.ro. Mai mult, se pare că acesta avusese și o problemă cu alcoolul în trecut, apropiații spunând acum că era „jurat de alcool”. Se pare că bărbatul ar fi decis să își pună capăt zilelor, astfel că s-a spânzurat de creanga unui pom.
Tot azi, un bărbat de 41 de ani din Dragomirești și-a pus capăt zilelor. La fel ca în cazul bărbatului din Lăpuș, și acesta a decis să se spânzure. Bărbatul a fost găsit de către membrii familiei, care au și sunat imediat la Poliție.
„Bărbat de 41 de ani, găsit decedat ieri după-amiază într-o anexă a gospodăriei sale din orașul Dragomirești. Cadavrul a fost transportat la morgă spitalului. Nu există suspiciuni cu privire la decesul acestuia”, declară reprezentanţii IPJ Maramureş.
ActualMM
Foto: VasileDale.ro