Duminică, 23 martie, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a prezentat vizitatorilor centrului comercial Gold Plaza câteva din echipamentele şi mijloacele de intervenţie cu care poliţiştii maramureşeni îşi desfăşoară misiunile de prevenire şi combatere a criminalităţii.
Cei pasionaţi de filme cu poliţişti criminalişti au putut vedea laboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, dotat cu tehnică foto-video digitală, truse specializate şi echipamente necesare descoperirii de urme şi probe.
La parterul centrului comercial Gold Plaza au fost prezenţi şi patru luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ MM, care sunt antrenaţi şi pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă. Ei au fost echipaţi în ţinuta specifică trupelor de intervenţie ale Poliţiei Române iar în program s-a prezentat şi o demonstraţie de antrenament a acestora.
Poliţia a prezentat şi două din autospecialele Poliţiei Rutiere: un autoturism Logan dotat cu aparat de măsurare a vitezei – radar şi o motocicletă echipată corespunzător.
La standul prevenirii criminalităţii, poliţiştii de proximitate au înmânat vizitatorilor pliante din campaniile preventive derulate de Poliţia Română, pliante ce conţin câteva recomandări pentru a nu deveni victime ale infractorilor. La acelaşi stand copiii mai curajoşi şi-au testat cunoştinţele în domeniul prevenirii, participând la un concurs. Cei care au răspuns corect la întrebările poliţiştilor au primit baloane şi bomboane.
Un alt moment important al acţiunii desfăşurate duminică a fost jurizarea şi premierea concursului de pictură pe ceramică „Poliţistul, prietenul copiilor”.
Elevii clasei a VI-a G dela Liceulde Arte Baia Mare şi-au folosit talentul şi imaginaţia şi au pictat vase ceramice, imaginile reprezentând diverse ipostaze din activitatea de poliţie. La finalul activităţii, doamna comisar şef de poliţie Viorica Marincaş, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a înmânat atât câştigătorilor cât şi profesorilor coordonatori, premii şi diplome.