Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, azi, ora 10, 00, la Teatrul Municipal din Baia Mare va avea loc şedinţa festivă la nivelul I.P.J. Maramureş. Cu această ocazie, în prezenţa invitaţilor, a reprezentanţilor mass-media şi a poliţiştilor, se vor derula mai multe activităţi dedicate acestui eveniment, dintre care amintim:
Mesajele de felicitare, din partea Ministrului Administraţiei şi Internelor, al Inspectorului General al Poliţiei Române, al dlui comisar şef Cupşa Ioan, împuternicit Şeful IPJ Maramureş, precum şi al reprezentanţilor autorităţilor publice naţionale şi locale. Menţionăm aici că ne bucurăm de prezenţa unei delegaţii din Republica Ungară, dela Inspectorualde Poliţie al regiunii Jasz-Nagykun-Szolnok, şeful delegaţiei fiind chiar comandantul acestei instituţii de poliţie, col dr. Farkas Joszef.
1. Se va menţiona faptul că, din partea Inspectorului General al Poliţiei Române, în semn de preţuire, cms-şef Suciu Dinu şi comisar Perhaiţă Darius vor primi o Plachetă onorifică. Aceasta va fi înmânatăla Sibiu, unde se va afla chestorul dr. Liviu Popa, cu ocazia Zilei Poliţei Române.
2. Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea profesională şi pentru abnegaţia de care au dat dovadă au fost avansaţi înainte de expirarea îndeplinirii stagiului minim al gradului profesional, următorii:
– subcomisar Perhaiţă Darius, în gradul de comisar (mentionam faptul ca politistul este inca internat in Spitalul Floreasca dupa ce a suferit arsuri pe 75% din suprafata corpului in timpul celei de-a doua explozii din Sighetu Marmatiei)
– inspector Albu Călin, (de la Pol. OraşBorşa), în gradul de inspector principal
– agent şef Godja Radu Petru (PPC Ocna Şugatag), în gradul de agent şef principal
4.La termen, au fost înaintaţi în gradul profesional următor, 56 de ofiţeri şi 88 de agenţi de poliţie.
5. În cadrul festivităţilor, vor fi decernate şi alte distincţii şi premii, fie pentru merite profesionale, fie pentru rezultate sportive, de către: Corpul Naţional al Poliţiştilor, S.N.P.P.C .şi asociaţia sportivă Dinamo.
Transmitem şi pe această cale toate urările noastre de bine, poliţiştilor din judeţul Maramureş, fie în activitate, fie în rezervă. De asemenea, familiilor poliţiştilor, care reprezintă cel mai preţuit sprijin, le adresăm sincera noastră recunoştinţă. Mulţumiri se cuvin şi colaboratorilor din mass-media, care reprezintă vocea cetăţenilor, în slujba cărora, cu onor, ne aflăm precum şi întregii societăţi civile.