AcasăEvenimentZiua Jandarmeriei Rurale, sarbatorită în Maramureş prin slujbe religioase şi filme documentare

Ziua Jandarmeriei Rurale, sarbatorită în Maramureş prin slujbe religioase şi filme documentare

spot_img

DISTRIBUIȚI

La data de 1 septembrie 2014., se împlinesc 121 de ani de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, prin decretul semnat la 1 septembrie 1893 de Regele Carol I, act ce a statuat înfiinţarea acestei instituţii. Cu acest prilej, în dimineaţa zilei de luni, 1 septembrie a.c., începând cu ora 08.30, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au avut loc o serie de manifestări prilejuite de acest eveniment din viaţa oamenilor de arme.

Astfel, întreg efectivul Inspectoratului a luat parte la activităţile desfăşurate în clubul unităţii. Ziua a început cu o slujbă religioasă oficiată de către preotul militar dr. Achim Daniel, iar în continuare a fost proiectat un film documentar referitor la activitatea Jandarmeriei Române. De asemenea, alocuţiunea Inspectorului Şef al I.J.J. Maramureş, mr. Petru Marcel FLORIŞTEANU a cuprins şi un scurt istoric privind înfiinţarea Jandarmeriei Rurale.

La 1 septembrie 1893, a intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Este demn de remarcat faptul că această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării.În toate comunele se înfiinţau plutoane, companii, secţii şi pichete de jandarmerie, aflate în subordinea directă a primarilor. Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurori. 

Până în anul 1998, 1 septembrie era şi Ziua Jandarmeriei Române, însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, aceasta se sărbătoreşte la 3 Aprilie, zi care marchează promulgarea, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, în anul 1850, a primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA