ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ASISTENȚILOR MEDICALI este celebrată astăzi 12 mai, la Baia Mare. Vă redăm mai jos, integral, mesajul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare cu ocazia acestei zile:
„La Mulți Ani tuturor asistenților, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali!
În centrul sistemului de sănătate se află pacientul, iar asistenții medicali au misiunea de a veghea, alături de medici, asupra sănătăţii populaţiei. Profesia de asistent medical este considerată una dintre cele mai nobile din lume, însă și una de o responsabilitate inegalabilă. Asistenții sunt parte componentă a medicinei de urgenţă, iar formarea lor în această specialitate are foarte multe puncte comune cu cea a medicilor.
În spital, asistentul medical are un rol deosebit în comunicarea cu pacientul. Nu am vedea viaţa în unitățile medicale fără asistenţi, aceștia fiind indispensabili în echipele medicale.
Ca asistenți medicali vedeți foarte multe lucruri neplăcute și dureroase, dar trebuie să aveți puterea să treceți mai departe pentru următorii pacienți care au nevoie de îngrijirea și atenția voastră. Dincolo de valenţele profesionale și de competenţele deosebite trebuie să aveți rezistenţă, dragoste, dedicare specială profesiei pentru a fi, în continuare, foarte buni profesionişti.
Voi, asistenţii medicali sunteți „eroi” fără medalii, sunteți cei care veghează cu profesionalism, atât ziua cât şi noaptea, asupra stării de sănătate a semenilor.
De Ziua Internaţională a Asistentului Medical, conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare dorește tuturor colegilor asistenţi împliniri, realizări profesionale şi numai satisfacții în plan personal.
Vă bucurați de întreaga noastră admiraţie şi suntem convinşi că societatea nu ar putea avansa fără eforturile şi strădaniile voastre.
La mulţi ani, asistenților de pretutindeni!”
Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare