Simona lucrează la Jandarmeria Maramureș din anul 2007, fiind încadrată inițial la serviciul Management Operațional ca urmare a promovării concursului organizat din sursă externă.
Fiind o persoană dedicată și preocupată să evolueze profesional, Simona s-a îndreptat ulterior spre zona operativă unde activează și în prezent ca subofițer operativ- pază și protecție instituțională în cadrul Tribunalului Maramureș, transmite Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș.
,,Cel mai frumos lucru în sistemul de ordine publică este faptul că am ocazia să interacționez cu oamenii, să le observ preocupările, grijile, bucuriile,” spune Simona.
Empatia și dorința de a-i ajuta pe ceilalți s-au concretizat în activitatea de voluntariat pe care o desfășoară de peste 4 ani în cadrul Asociației ,,Capace cu suflet” unde are și rolul de Ambasador în Maramureș. Inspirată de misiunea asociației, preocupată în permanență de problemele de mediu și reciclare, Simona a ales să își dedice timpul liber comunității și să desfășoare, alături de ceilalți voluntari, acțiuni sociale, promovând importanța solidarității civice prin acțiunile de reciclare creativă.
,,Am simțit că pot să fiu parte din poveste, din povestea binelui pe care aceștia oameni anonimi numiți voluntari, îl construiesc în fiecare zi prin acțiunile lor.”
În spatele unor fotografii frumoase, se află o muncă semnificativă și un efort care necesită disciplină, organizare și dedicare, calități esențiale și în profesia de jandarm. Însă Simona știe că nu este singură. Alături de ea, sute de alți voluntari din țară se dedică zilnic acestei cauze.
,,Voluntariatul m-a ajutat să mă dezvolt, să cresc, să evoluez, să fiu aproape de ceilalți, să îi înțeleg și să îi pot ajuta. Asta înseamnă să faci parte din comunitate.”
Simona îi îndeamnă pe tineri să se implice în activități de voluntariat, să nu ezite să își arate latura umană, să fie receptivi la problemele celor care îi înconjoară și să fie conștienți că un gest de bunătate, oricât de mic ar părea, generează schimbare.
Empatia și sensibilitatea față de problemele comunității sunt la fel de importante ca rigoarea militară. ,,Prin comportamentul nostru, trebuie să arătăm că, dincolo de uniformă și de aspectul aparent rigid al meseriei, suntem toți parte din comunitate.”
„De Ziua Internațională a Voluntariatului, suntem mândri să o felicitam și să o apreciem pe Simona pentru dedicarea de care dă dovadă în activitatea de voluntariat și, totodată, să transmitem stima și recunoștința noastră tuturor voluntarilor români și străini care, prin gesturile lor de generozitate modelează comunități și contribuie la consolidarea unei lumi mai bune”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș.







