Ieri, 9 mai, copiii şi tinerii cu dizabilităţi de la Asociaţia Esperando au sărbătorit Ziua Europei. La fel ca în anii trecuţi, copiii şi tinerii de la Esperando nu au uitat de Ziua Europei şi au ales să o sărbătorească la Centrul de Zi Esperando, alături de prietenii lor. Astfel că întreaga zi a fost animată de activităţi frumoase, legate de tematica acestei zile.
Copiii au pornit într-o „călătorie pe internet” cu ajutorul prietenului nostru Google, în care au avut ocazia să afle curiozităţi de pe întregul continent.
Pentru început, s-au oprit însă în Bucureşti, capitala europeană, unde au „vizitat” diverse monumente reprezentative pentru frumoasa noastră capitală.
Şi-au continuat interesanta călătorie cu o „vizită” la Bruxelles, Centrul administrativ al Europei, despre care au aflat multe curiozităţi şi au ascultat imnul Europei.
De la o aşa sărbătoare importantă nu puteau să lipsească jocurile şi concursurile, care au fost foarte amuzante, distracţia fiind la ea acasă, iar zâmbetul pe buzele tuturor.
Astfel că ziua a fost una plină cu activităţi, care de care mai interesante şi mai frumoase, iar dorinţa lor de a cunoaşte locuri noi i-a făcut pe copiii şi tinerii cu dizabilităţi să se bucure de toate lucrurile pe care le aflau.