România și Muntenegru au decretat azi, 26 iunie 2013, zi de doliu național, în memoria celor 18 români care și-au pierdut viața în urma accidentului de autocar de duminică.
Guvernul României a decis ca azi, în România să fie zi de doliu național. În semn de solidaritate și respect pentru tragedia produsă în țara lor, Guvernul de la Podgorița a decretat azi, doliu național în Muntenegru.
Premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au participat, miercuri, de la ora 9,00, la ceremonia publică dedicată Zilei Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului din Bucureşti, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional.
Drapelul a fost adus în piaţă, a fost binecuvântat de un preot militar după care a fost ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României.
După ce s-a citit Hotărârea de Guvern, prin care 26 iunie a fost declarată zi de doliu naţional pe teritoriul României, drapelul a fost arborat în bernă şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului rutier produs în Muntenegru.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.
Este cea de-a șaptea zi de doliu național din România, din ultimii 23 de ani, și prima decretată în memoria victimelor unui accident rutier. Este de asemenea pentru prima dată când ziua de doliu național are loc în ziua drapelului României.
Marți noapte, premierul Milo Đukanović a decretat ziua de azi, ca zi de doliu național, în semn de respect față de cei 18 români morți în accidentul de autocar produs duminică pe teritoriul țării, pe podul Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca.
Muntenegrenii dovedesc încă odată că sunt un popor extraordinar de altruist și prietenos. gestul vine după ce duminică, patru alpiniști utilitari care au trecut prin zona accidentului la circa 15 minute de la producerea lui, au scos echipamentul din mașină și au coborât în râpă ca să scoată victimele.
Alpiniștii au fost ajutați de peste 100 de localnici care au oprit pe pod, și împreună au făcut un lanț uman în prăpastie, și astfel au scos atât răniții cât și morții.
Printre cei care au dat o mână de ajutor la scoaterea românilor din prăpastie, s-a aflat și Suljo Mustafić, vicepreședintele Parlamentului din Muntenegru.
Premierul statului Muntenegru, Milo Đukanović, a stat toată noapte al spitalul din Podgorița, unde fuseseră aduși românii răniți, pentru a se asigura că totul decurge fără probleme.
La o oră de la difuzarea știrii la televiziunile din Muntenegru, peste 200 de localnici au mers din proprie inițiativă la Spitalul din Podgorița ca să doneze sânge pentru românii răniți în accident.
La ora 12.00, în România, se va ține un moment de reculegere timp de trei minute în memoria celor 18 români morți în Muntenegru. Astfel că drapelul va fi arborat în bernă de către toate instituțiile publice, centrale și locale cât și toate ambasadele și oficiile consulare ale României.
In ziua de doliu national, nu se vor organiza manifestări sportive, iar organizatorii manifestărilor cultural-artistice şi posturile de radio şi televiziune îşi vor adapta programele în mod corespunzător. (ExclusivNews.ro)