AcasăActualitate112ZI ANIVERSARĂ PENTRU JANDARMII MARAMUREȘENI – Zece ani de activitate în slujba...

ZI ANIVERSARĂ PENTRU JANDARMII MARAMUREȘENI – Zece ani de activitate în slujba locuitorilor din Țara Lăpușului

spot_img

DISTRIBUIȚI

ZI ANIVERSARĂ  În data de 15.02.2007, în conformitate cu Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, s-a înfiinţat Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş, ca subunitate distinctă în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Încă din primele zile de la operaţionalizarea structurii, jandarmii din Ţara Lăpuşului şi-a adus un aport important în asigurarea climatului ordine şi siguranţă publică, atât în oraşul Târgu Lăpuş, cât şi în comunele arondate acesteia.

Principalele obiective care au stat la baza organizării şi planificării misiunilor specifice din zona de competenţă au fost conforme cu documentele programatice şi al actelor normative în vigoare şi au vizat : asigurarea ordinii publice la întruniri şi manifestaţii care se desfăşoară în locuri publice şi care implică aglomerări de persoane; intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate în situaţia producerii unor evenimente de amploare şi intensitate mică; asigurarea ordinii publice în cooperare cu alte instituţii abilitate ale statului pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari români, în zona obiectivelor şi locurilor de desfăşurare a activităţilor, în zona de competenţă; supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului; executarea unor misiuni în sprijinul altor instituţii ale statului, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional cu caracter temporar (pe timpul campaniilor agricole, bâlciurilor, serbărilor câmpeneşti, festivalurilor, etc.); misiuni în sprijinul sau în cooperare cu poliţia, la solicitare sau pe baza planului de cooperare, prin executarea de acţiuni (razii, filtre, controale, descinderi, etc.) în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat; misiuni în cooperare cu reprezentanţii administraţiei publice locale, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional; limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe; misiuni de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar prin organizarea şi executarea de acţiuni punctuale pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor;

În cursul anului 2016, jandarmii lăpuşeni a executat un număr de 716 misiuni cu 1145 de dispozitive în 315 localităţi, cu un efectiv de 1437 de subofiţeri. Pe parcursul executării misiunilor în sistem integrat şi în acţiuni independente, au fost constatate 49 de infracţiuni cu 61 autori. S-au aplicat un număr de 290 sancţiuni contravenţionale, din care 127 avertismente scrise, 163 amenzi în valoare totală de 32.900 lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 18.230 lei. Totodată, au fost conduse la sediul poliţiei 39 de persoane, fiind identificat şi reţinut un urmărit general.

Privind misiunile de asigurare a ordinii şi liniştei publice la manifestări cultural-artistice, religioase, s-au executat 23 de misiuni, în 20 de localităţi cu un efectiv de 123 subofiţeri. În domeniul manifestărilor sportive, s-au desfăşurat  6 misiuni de asigurare a competiţiilor sportive în 5 localităţi din zona de competenţă, cu 21 subofiţeri.

Alte acţiuni realizate:

 

  • cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, jandarmii au fost prezenţi în 14 localităţi cu un efectiv de 31 subofiţeri;
  • cu organele silvice s-au executat 33 acţiuni în 118 localităţi, cu un număr de 83 subofiţeri;
  • cu organele administraţiei publice locale : 9 acţiuni în 7 localităţi participând 21 subofiţeri;
  • punerea în aplicare a mandatelor de aducere 18 acţiuni în 21 localităţi cu 25 subofiţeri;Acţiuni de salvare/evacuare: 1 acţiune cu 3 subofiţeri; Intervenţii la alte solicitări: 2 acţiuni în 2 localităţi cu 5 subofiţeri.

De la început, activitatea jandarmilor din Ţara Lăpuşului a fost susţinută de către administraţia publică locală – un partener de încredere, cu scopul comun de a apăra drepturile şi interesele legitime ale comunităţii.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș

Sursă foto: Facebook

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA