Reprezentativa României a surclasat selecționata Namibiei cu scorul de 43-3 (17-3), miercuri seara, pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București, în a doua etapă a competiției World Rugby Nations Cup 2015.
Meciul dintre cele două participante la Cupa Mondială din Anglia a fost echilibrat doar în prima sa parte, după care ”Stejarii” au luat jocul pe cont propriu și au câștigat la o diferență categorică, reușind nu mai puțin de șapte eseuri, fapt care le-a adus punctul bonus ofensiv.
Surprinzător, oaspeții au fost cei care au deschis scorul, dintr-o lovitură de pedeapsă, prin Kaizemi, dar România a întors scorul, marcând trei eseuri până la pauză, prin Macovei, Surugiu și Ioniță.
În repriza secundă, ”Stejarii” au dominat jocul și au mai reușit alte patru încercări, realizând scorul ediției din acest an a competiției.
Cele șapte eseuri ale României au fost reușite de Mihai Macovei (două), Florin Surugiu, Ionuț Botezatu, Florin Ioniță, Randall Morrison și Florin Vlaicu, patru dintre ele transformate, două de Dănuț Dumbravă și alte două de Vlaicu.
România și Namibia se întâlniseră până acum de patru ori, bilanțul fiind de trei victorii pentru jucătorii noștri și una pentru Namibia. În primul meci, jucat în 2003, la Cupa Mondială, ”Stejarii” s-au impus cu 37-7, în 2007, la IRB Nations Cup, România câștiga din nou, cu 28-16, dar Namibia a învins la ediția din 2010 cu 21-17, însă în 2011 echipa României a învins din nou, cu 13-11.
La Cupa Mondială, România face parte din Grupa D, alături de Franța, Irlanda, Italia și Canada, în timp ce Namibia se află în Grupa C, alături de Noua Zeelandă, Argentina, Tonga și Georgia.
Tot miercuri, Argentina Jaguars a dispus de Spania cu 15-6. În prima etapă, ”Stejarii” s-au impus în fața Spaniei cu scorul de 35-9, în timp ce africanii au fost învinși de Argentina Jaguars cu 30-10.
În clasament, România ocupă primul loc, cu 9 puncte, urmată de Argentina Jaguars, 9 puncte, Spania, 0 puncte, Namibia, 0 puncte.
Duminică, de la ora 20,00, România și Argentina Jaguars se vor întâlni într-un meci cu trofeul pe masă, precedat de partida Spania — Namibia (17,00).
Echipele de start:
România: 15. Cătălin Fercu, 14. Florin Ioniță, 13. Robert Dascălu, 12. Csaba Gal, 11. Ionuț Botezatu, 10. Dănuț Dumbravă, 9. Florin Surugiu, 1. Mihăiță Lazăr, 2. Andrei Rădoi, 3. Andrei Ursache, 4. Marius Antonescu, 5. Marian Drenceanu, 6. Viorel Lucaci, 7. Randall Morrison, 8. Mihai Macovei (căpitan).
Rezerve: 16. Otar Turașvili, 17. Constantin Pristaviță, 18. Vlad Bădălicescu, 19. Dorin Lazăr, 20. Vlad Nistor, 21. Valentin Calafeteanu, 22. Florin Vlaicu, 23. Stephen Hihetah.
Namibia: 15. Johan Tromp, 14. David Philander, 13. Danie Van Wyk, 12. JC Greyling, 11. Conrad Marais, 10. Shaun Kaizemi, 9. Eugene Jantjies, 1. Johnny Redelinghuys, 2. Callie Swanepoel, 3. Casper Viviers, 4. Janco Venter, 5. Nico Esterhuyse, 6. Thomasua Forbes, 7. Leneve Damens, 8. PJ Van Lill (căpitan).
Rezerve: 16. DG Wiese, 17. Jaco Engels, 18. AJ De Klerk, 19. Tjiuee Uanive, 20. Roderique Victor, 21. Eneill Buitendag, 22. Theuns Kotze, 23. Heinrich Smit.