Azi, 30 Martie , începând cu ora 13.00, persoanele cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando, însoţiţi de personal, părinţi şi voluntari vor realiza un marş cu ocazia Lunii de Conştientizare a Paraliziei Cerebrale. Traseul parcurs va fi de la Centrul de Recuperare Esperando strada Someşului 3 –Centrul Vechi al oraşului- strada Gheorghe Şincai- Piaţa Revoluţiei- Bulevardul Bucureşti- Bulevardu Unirii- Magazin Universal Maramureşul.
Prin această acţiune dorim să atragem atenţia şi asupra paraliziei cerebrale şi nu în ultimul rând, să informăm comunitatea că aceasta este o afecţiune permanentă, însă nu şi degenerativă şi că există posibilităţi de recuperare.
Încheiem astfel Luna Conștientizării Paraliziei Cerebrale în mijlocul comunității.
Va fi o acţiune indedită: persoanele cu paralizie cerebrală vor oferi trecătorilor baloane verzi, iar pe anumite porţiuni din traseu, cei prezenţi la marş vor face anumite mişcări pe piesa „The way we walk” a lui Phil Collins.
Comunicat de presă Asociația Esperando