WALK OF FAME. Rapperul american Pitbull, al cărui nume real este Armando Christian Perez, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată vineri la Los Angeles, informează contactmusic.com.
Cântăreţul american, în vârstă de 35 de ani, a fost prezent la ceremonia oficială de dezvelire a stelei care îi este dedicată – cea de-a 2.584-a de pe Walk of Fame. La eveniment au fost prezenţi prieteni şi colaboratori apropiaţi ai artistului, precum Lutjer ”Uncle Luke” Campbell, Lil Jon şi Tony Robbins.
Numeroşi fani au fost prezenţi de asemenea la această ceremonie, organizată în piaţeta Celia Cruz, o artistă care se numără printre ”idolii” lui Pitbull.
Vizibil emoţionat, cântăreţul a susţinut un mic discurs prin care a mulţumit organizatorilor şi celor prezenţi la eveniment: ”Mă folosesc de aceste ocazii pentru a vă vorbi şi pentru a vă face să înţelegeţi că pentru mine muzica nu însemnat niciodată bani şi nu a însemnat niciodată nevoia de celebritate – a fost întotdeauna vorba de o călătorie. Este vorba despre cultura noastră. E vorba de a porni de la nimic şi de a face ceva în viaţă. Este vorba despre un exemplu pur a ceea ce înseamnă visul american”.
Pitbull, care are şase copii, le-a mulţumit şi copiilor lui, pe care i-a ţinut departe de luminile reflectoarelor şi de atenţia presei. ”Nu vreau ca ei să facă parte din această viaţă intens mediatizată pe care eu mi-o asum, însă îi iubesc foarte mult”, a spus rapperul.
De asemenea, artistul i-a mulţumit mamei sale, Alysha Acosta, care l-a ajutat în adolescenţă, determinându-l să renunţe la traficul de droguri şi să înceapă o carieră în muzică.
Pitbull, al cărui nume real este Armando Christian Perez, născut pe 15 ianuarie 1981, este un cunoscut rapper american. Primul lui cântec a fost inclus pe albumul lui Lil Jon intitulat ”Kings of Crunk” şi a fost lansat în 2002. Şi-a lansat albumul de debut în 2004, sub titlul ”M.I.A.M.I.” (acronim pentru ”Money Is A Major Issue”), în colaborare cu casa de discuri TVT Records. De atunci, artistul american alte opt albume de studio, cele mai cunoscute dintre acestea fiind ”El Mariel” (2006), ”The Boatlift” (2007) şi ”Rebelucion” (2009) – care include single-ul de mare succes ” „I Know You Want Me (Calle Ocho)”. Muzicianul este şi gazda show-ului de televiziune în limba spaniolă ”La Esquina”, difuzat de postul Mun2.
Sursa info