VREMURI RELE Potrivit meteorologilor, vremea se răceşte brusc de duminică. Vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în unele zone vântul va avea intensificări şi va bate cu 60 – 70 de kilometri pe oră, arată Administraţia Naţională de Meteorologie.
Informarea ANM intră în vigoare de duminică, de la ora 16.00, şi este valabilă până marţi, la ora 23.00.
În acest interval vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15 – 20 de litri pe metrul pătrat.
Duminică seară va ploua, iar din noaptea de duminică spre luni precipitaţiile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării.
Vreme închisă și ploioasă așteptăm și în nordul Transilvaniei și prin Maramureș. Ploile continuă și la noapte, când, pe zone restrânse, se pot transforma în ninsoare. Temperaturile scad simțitor cu câteva grade bune.
De asemenea şi temperaturile vor scădea brusc. „În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50 – 60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
În noaptea de luni spre marți (28/29 noiembrie) și pe parcursul zilei de marți (29 noiembrie), vremea se va răci în toată țara, va ninge și în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.
În funcție de evoluția meteorologică, ANM va actualiza această informare.