VREMEA REA A LĂSAT FĂRĂ CURENT BORȘA ȘI BLIDARI La Borșa și Blidari s-au prăbușit duminică, 18 martie 2018, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, copaci. În cădere aceșta au antrenat și cabluri de la rețele de alimentare cu energie electrică, iar un stâlp de la rețea a fost rupt.
Patru echipaje de intervenție ale societății Electrica au intervenit în zonele afectate pentru remedierea situației și alimentarea cu energie electrică a gospodăriilor afectate.
Circulație în condiții de iarnă pe sectoarele de drumuri naționale din județ
Vremea a fost apropiată pentru normalul termic din această perioadă. Cerul a fost noros. În partea a doua a zilei și în cursul nopții, pe arii extinse au căzut precipitații sub formă de ploaie care au avut și caracter de aversă. În cursul serii și al nopții de sâmbătă spre duminică, izolat ploile s-au transformat în lapoviță și ninsoare. La munte, în zona înaltă a nins. Pe arii restrânse cantitatea de precipitații a avut valoarea de 10 l/mp. Cantitatea maximă de precipitații a fost 20 l/mp în Baia Mare. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări de până la 100 km/h în zona montană înaltă, la Vf. Iezer, unde a spulberat zăpada. Temperaturile maxime din cursul zilei au avut valori cuprinse între 8 grade Celsius la Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș, respectiv 10 grade Celsius în Baia Mare și Sighetu Marmației. Izolat s-a semnalat ceață. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă și se circulă în condiții de iarnă, mai ales în zonele de deal și de munte. Vizibilitatea este redusă de ceață în Pasul Prislop și pe Dealul Hera. A nins duminică pe majoritatea sectoarelor de drumuri naționale. Zăpadă frământată, cu grosimea de până la 1 cm se găsește depusă în Pasul Gutâi (între km 19 și km 43), în Pasul Prislop (între km 131 și km 156, respectiv între km 156 și km 180), pe Dealul Hera, Dealul Ștefăniței și Dealul Huta. S-a intervenit cu 15 utilaje cu lamă și patru utilaje de tip UNIMOG pentru curățarea părții carosabile de zăpadă și s-au împrăștiat 225 tone de material antiderapant.
”Ninsoarea și intensificările de vânt au condus la prăbușirea unor copaci pe DN 18, în apropiere de limita cu județul Suceava. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri, pentru o perioadă scurtă de timp. Nu au fost înregistrate persoane rănite sau pagube materiale, ca urmare a prăbușirii copacilor sub greutatea zăpezii. Angajații de la secția de drumuri naționale, sprijiniți de echipaje ale poliției rutiere au intervenit și îndepărtat copacii de pe partea carosabilă. Traficul a fost reluat și se desfășoară în condiții de iarnă”, a precizat prefectul Vasile Moldovan.
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în creștere. Nu au fost semnalate probleme până la această oră pe cursurile de apă. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță (coeficientul de umplere al lacului este de 87%).
Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144
Informații furnizate de către Instituția Prefectului – Județul Maramureș