Vremea a fost în general închisă. Pe arii extinse au căzut precipitaţii predominant sub formă de ploaie ziua şi mixte în cursul nopţii. La munte a nins. Cantitatea maximă de apă rezultată în urma precipitaţiilor a fost de 6 l/mp în Baia Mare. Vântul a suflat în general slab, la moderat. În zona montană înaltă a prezentat intensificări, cu viteze de până la 65 km/h, spulberând zăpada.
Temperaturile maxime au fost cuprinse între 3 grade Celsius în Baia Mare, Ocna Şugatag şi 5 grade Celsius la Târgu Lăpus şi Sighetu Marmaţiei. Pe arii restrânse s-a semnalat ceaţă.Stratul de zăpadă măsura aseară până la 18 cm, la Vf. Iezer.
La primele ore ale dimineţii temperatura aerului era cuprinsă între -1 grad Celsius la Borşa, Vişeu de Sus, Ocna Şugatag; 0 grade Celsius la Târgu Lăpuş şi 1 grad Celsius în Baia Mare. Cel mai rece a fost la Cavnic, unde temperatura aerului a avut valoarea de -4 grade Celsius. Alte valori negative: -3 grade Celsius în Pasul Gutâi şi la Borşa; -2 grade Celsius la Petrova.
Prin dispoziţie a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, la sediul Prefecturii Maramureş s-a constituit aseară, odată cu intrarea în avertizarea meteorologică cod galben, un comandament operaţional, coordonat de prefect şi care a monitorizat situaţia la nivelul judeţului, fiind pregătit să coordoneze şi să gestioneze producerea unor eventuale situaţii de urgenţă. Nu au fost semnalate probleme în trafic sau perturbări ale acestuia.
A nins viscolit la Borşa. Pe DN18, în Pasul Prislop, carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă frământată ce măsoară între 0-1 cm, între km131 şi km 156 şi între 1-2 cm între km156 şi km180. Toate celelalte sectoarele de drumuri naţionale au partea carosabilă umedă.
Angajaţii societăţilor de drumuri naţionale nu intervenit cu 10 utilaje şi au împrăştiat 39 tone de material antiderapant pentru a preveni şi combate formarea poleiului ( 27 tone în Pasul Gutâi, opt tone Pasul Prislop şi patru tone Dealul Pietriş). Cerul este acoperit pe majoritatea sectoarele de drumuri naţionale. Vântul prezintă intensificări de până la 30 km/h la Borşa. Ninge slab în Pasul Gutâi şi Vişeu de Sus. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare cad în Baia Mare. Vizibilitatea este bună în trafic.
Pe sectoarele de drumuri judeţene au căzut precipitaţii sub formă de ninsoare în zonele Cavnic şi Fereşti, respectiv sub formă de ploaie în zona Baia Mare şi Târgu Lăpuş. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au intervenit cu 20 de utilaje, cu lamă şi au răspândit 250 tone de material antiderapant pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil pe sectoarele de drumuri judeţene din zonele Cavnic şi Fereşti, respectiv pentru prevenirea şi combaterea poleiului în zona Târgu Lăpuş. Carosabilul este curat şi umed.
Meteorologii au prognozat pentru astăzi că vremea se va răci faţă de zilele precedente, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificari în zona montana înaltă, unde va viscoli ninsoarea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 2 grade Celsius, iar cele minime între -7 şi -4 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Duminică vremea va fi în general închisă şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei, apoi predominant sub forma de ploaie. Vor fi condiţii de formare a poleiului. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montana înaltă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 3 grade Celsius, iar cele minime, în creştere faţă de noaptea precedentă, între -1 grad Celsius şi 2 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.